Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Adrian Moisoiu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Ce sunt ăștia de la 100 m în 9 secunde sau 9,8, dar dumneavoastră îi depășiți pe toți!
Ce aș dori să spun în legătură cu această inițiativă parlamentară?
Adineauri, domnul deputat Calimente, mi se pare, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, a venit aici la tribună și a spus că ar trebui susținuți toți acei care au suferit de pe urma comunismului și să se facă un act de dreptate. Așa este. Și iată că îi dau dreptate și am vrut atunci să vin la microfon, pe urmă am amânat exact pentru această ocazie.
Ce aș dori să spun? Adică, s-au întâmplat o serie întreagă de situații în care, din punct de vedere politic, părinții au fost închiși. Au suferit ani grei de temniță. Partea proastă este că, în afară de cei care au stat în pușcării, au suferit cei care au rămas afară. Familiile acestora au fost mutate din locuință, copiii au fost dați afară din școli, mamele sau tații, membrii de familie care lucrau undeva au trebuit să schimbe locul de muncă și să plece dintr-o localitate într-alta și așa mai departe.
Iată că această inițiativă parlamentară, de fapt, se adresează unui grup de oameni care au suferit din această cauză, și anume e vorba despre cei care au fost exmatriculați din facultăți și cărora la momentul respectiv, în felul acesta, li s-a deturnat viitorul. Unii și-au reluat activitatea mai târziu, adică au fost admiși în școli după 1963–1964, alții, niciodată.
Și atunci, s-ar fi pus o problemă: dacă acestor persoane tot li se recunosc o serie întreagă de drepturi – scutire de impozit, nu știu, scutire de taxă la televizor, la radio –, de ce nu li se acordă și acestor persoane o indemnizație, indemnizație care a fost propusă în valoare de 200 lei, pentru că nu s-a putut prevedea exact, ca în cealaltă perioadă, câți ani a fost persoana respectivă închisă, câți ani a fost persoana respectivă exmatriculată.
Suma de 200 lei mi se pare o sumă care este normală într-o asemenea situație. Și atunci, într-o asemenea prezentare, fac un apel către cei de față și către dumneavoastră: gândiți-vă dacă modul cum a fost concepută legea este corect și dacă nu este cazul să se facă un act de dreptate, mai ales... și specific că, în calitate de inițiator, nu am fost invitat la comisia care a făcut raportul, nici la Senat, nici la Cameră, pentru a-l susține, ca unul dintre inițiatori, pentru că, știți, de fiecare dată există un inițiator principal și ceilalți care susțin de la alte partide.
Eu sper ca în acest caz să ne modificăm punctul de vedere. Dacă este nevoie ca aceasta să se facă numai prin schimbarea punctului de vedere al comisiei, atunci solicit reîntoarcerea la comisie.
Domnule președinte, dumneavoastră aveți pâinea și cuțitul. Vă las pe dumneavoastră să decideți care este calea să se facă o reparație acestor persoane.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .