Ovidiu Ioan Dumitru

„Încă o palmă pentru Guvernul actual. Oare câte mai poate primi? Ce vină au oare românii?”

În luna aprilie a acestui an, adresam o interpelare ministrului fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, prin care semnalam problemele legate de strategia Guvernului privind fondurile europene alocate perioadei 2014–2020. Principala temă: acordul pe care România trebuie să-l încheie cu Comisia Europeană. Răspunsul care mi-a fost transmis a fost bineînțeles unul optimist, din care am reținut că România urmează să finalizeze negocierile privind Acordul de parteneriat în perioada martie–aprilie, că nu am înregistrat nicio întârziere în procesul de pregătire și transmitere a documentelor și că s-au identificat obiectivele strategice ce urmează a fi finanțate. Nici nu mă așteptam la un alt răspuns.

De la Comisia Europeană însă lucrurile nu se văd așa. Pentru a nu știu câta oară, oficialii Comisiei Europene atenționează asupra faptului că descrierea priorităților de finanțare din draftul de acord transmis de România este lipsită de o prioritizare clară a acestora și acoperă o gamă

largă de intervenții. Și dacă mai sus citam din răspunsul primit de la minister, în următoarele rânduri redau un pasaj din scrisoarea transmisă în cursul săptămânii trecute de Comisia Europeană, în care se spune că: „Alocarea bugetară propusă reflectă în continuare dezechilibre, fapt ce reprezintă o sursă de îngrijorare. Alocarea propusă pentru mediu în cadrul Fondului european pentru dezvoltare regională și în cadrul Fondului de coeziune a fost redusă și mai mult comparativ cu propunerea inițială, slăbind și mai mult capacitatea României de implementare a infrastructurilor cerute de acquis. Alocarea trebuie justificată în mod adecvat, potrivit cu importanța provocărilor avute în vedere, nevoilor de finanțare respective și aferentei posibile finanțări complementare.”

Iar acesta este doar un punct din cele opt transmise de oficialii Comisiei Europene. Se mai atrage atenția asupra lipsei planificării pentru transport, lipsei de transparență în procedurile de achiziții publice sau neîndeplinirii condiționalității legate de ajutorul de stat.

Diferența de abordare din partea autorităților române vizavi de un subiect de o asemenea importanță este ușor de sesizat și scoate clar în evidență lipsa de profesionalism și pasivitatea cu care se tratează problema implementării fondurilor europene structurale și de investiții 2014–2020.

Mă repet, spunând că dacă nu vom fi capabili să învățăm din lecțiile perioadei 2007–2013, și din păcate spre aceeași situație dezastruoasă ne îndreptăm, România nu va reuși să înregistreze creșteri economice notabile, altfel decât prin impunerea de taxe și impozite, și nu vom reuși să ducem la bun sfârșit investiții necesare pentru dezvoltarea durabilă a acestei frumoase țări.

*

„Cultura, un lux pe care nu ni-l mai permitem”

Dacă se dorește un sediu mare și luxos pentru confortul primarului Oprescu și al consilierilor generali, se găsesc bani, și nu oricât, vreo 32 de milioane de euro. Dacă RADET dorește să cumpere găleți și mături de 200 de mii de lei sau să primească consultanță și servicii IT de 1 milion de euro, nu mai încape îndoială, se găsesc bani. Dacă se cere suplimentarea cu 44 de milioane de lei a bugetului celui mai mare datornic din România, RATB, bineînțeles că pentru a se satisface această nevoie se găsesc banii necesari în fondul de rezervă. Situația diferă cu mult când vine vorba de cultură, de istoria literaturii române.