Angel Tîlvăr

Începând cu anul 1965, UNESCO a declarat oficial data de 8 septembrie ca Ziua internațională a alfabetizării, cu scopul de a promova alfabetizarea ca instrument al dezvoltării esențiale a omului modern.

Cu toate eforturile întreprinse de atunci, 15% din populația lumii încă nu știe să scrie sau să citească, femeile reprezentând două treimi din populația analfabetă.

Raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică din 2012 constata că România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa.

În 2016, Centrul de Evaluare și Analize Educaționale publica un studiu potrivit căruia procentul rămânea constant – 42% dintre elevi se confruntă cu analfabetism funcțional în România, iar 6% din populație nu știe carte, adică 150.000 de români trebuie să-și pună amprenta, pentru că nu pot să semneze. Cei mai mulți dintre copii abandonează școala din cauza sărăciei sau a lipsei educației din partea părinților. Cei mici sunt trimiși la muncă, pentru a sprijini familia, sau, pur și simplu, nu au cum să meargă la școală.

După un calcul al Băncii Mondiale, România pierde anual peste 900.000 de euro din cauza analfabetismului. Potrivit calculelor făcute de UNICEF, în anul 2025, din aceeași cauză, România va pierde mai mult de 19 miliarde de euro pe an.

În România anului 2018 situația este dezastruoasă: 40% din generațiile viitoare, din cei care vin din urmă și trebuie să susțină România din punct de vedere economic, social, cultural și politic, sunt analfabeți social și funcțional, adică vor fi un balast inactiv pentru piața muncii, pentru economie, pentru România în general. Politicile de educație și politicile publice au un impact de moment în businessul și economia actuală, dar nu vor reuși să schimbe situația pe termen mediu și lung.

Generația X se pensionează, iar generația Y abandonează școala și nu vrea să muncească nici în fabrică.

Rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale din România, 17,4% în orașe mici și suburbii și scade la 6,2% în municipii, relevă o statistică din mai 2018, realizată de Organizația Salvați Copiii. Potrivit centralizării, deși rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut ușor, de la 19,1% în 2015 la 18,3% în 2017, obiectivul național în cadrul Strategiei Europa 2020, 11,3%, rămâne de neatins.

În Vrancea, județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, în august anul acesta, înainte de sesiunea de toamnă, peste 500 de locuri din liceele și școlile profesionale erau neocupate, 267 de locuri fiind libere în învățământul profesional din Vrancea.

Numărul tot mai mare al celor care părăsesc sistemul de învățământ românesc după gimnaziu, fie că abandonează școala, fie că își caută norocul în alte țări, afectează și cadrele didactice, care se văd în situația în care nu mai au catedrele întregi, directorii admițând ca unele clase să funcționeze cu număr la limită de elevi. Situația nu este nouă, aceasta acutizându-se, din păcate, în ultimii ani.