Ovidiu Ioan Silaghi

Începând cu luna iulie a anului 2012, am fost – mă refer la Guvernul USL și la parlamentarii USL – în repetate rânduri urechiați (pe nedrept, în urma unor intoxicări și dezinformări grosolane ale unor persoane și șefi de instituții din țară trimise la Bruxelles) de către organisme ale Uniunii Europene privind așa-zisele „atentate” și amenințări proferate la adresa unor instituții ale statului de drept, ale conducătorilor respectivelor instituții. Admonestările la adresa Guvernului și a parlamentarilor majorității USL s-au regăsit și în rapoartele de țară. Totul, repet, în baza unor dezinformări grosolane care au avut punctul de plecare din țară.

Dar îmi pun o întrebare care ar trebui adresată și organismelor europene: doar CCR, DNA, ANI, Parchetul General sunt instituții ale statului de drept? Parlamentul, adică organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, conform art. 61 din Constituție, nu este o instituție a statului de drept? Sau Guvernul, care este în fapt un rezultat al Parlamentului?

Când Parlamentul și parlamentarii sunt atacați, înjurați, terfeliți, atunci nu este adusă o atingere unei instituții a statului de drept? La această întrebare aș aștepta un răspuns de la oficialii instituțiilor din UE, cărora le semnalez comportamentul unui reprezentant al unei instituții a statului de drept pentru care Domniile Lor ar sări și în foc.

Într-un interviu acordat duminică unui post de televiziune, președintele Agenției Naționale de Integritate, domnul Horia Georgescu, a continuat politica sa de dezinformări la adresa politicienilor și la adresa Parlamentului.

Unele afirmații sunt de-a dreptul jignitoare. De exemplu: „unii politicieni vor să ducă în derizoriu activitatea ANI”. Când spui în public „unii politicieni”, suntem în fața unei generalizări. „Unii” pot fi și 10, dar pot fi și 100 sau 300. Un alt exemplu: întrebat cum reacționează politicienii când sunt anunțați că sunt verificați de ANI, după ce președintele ANI afirmă că „Unii reacționează în mod corect și onest...”, continuă: „unii încearcă, prin vicii de procedură, să nu primească informările de la Agenția Națională de Integritate, pentru ca, ulterior, să semnaleze faptul că ei nu au știut de acea verificare și ne confruntăm cu foarte multe situații de acest gen, deoarece procedura prin care noi informăm persoana că este verificată este după Codul de procedură civilă, prin scrisoare recomandată. Oamenii, când se duc la poștă, văd că este un plic de la Agenția Națională de Integritate și preferă să se facă că nu îl văd (...) Și mai sunt situațiile în care persoanele verificate vin și amenință inspectorul de integritate, fac recomandări voalate sau sugerează anumite lucruri care sunt menite a intimida sau a pune presiune (...). Sunt înalți funcționari publici, pot fi și politicieni, am avut situații de genul ăsta care s-au materializat.”

Din nou suntem în fața unor generalizări. Din nou o anatemă aruncată asupra tuturor politicienilor. De ce oare domnul Horia Georgescu se ferește să dea nume. Unu, 10, 100, câte cazuri cunoaște. Probabil pentru că nu există. Dar la fel ca și o judecătoare de la CCR, care declara că a primit amenințări politice în perioada referendumului, când, de fapt, erau (dacă erau) amenințări ale unui pușcăriaș dezaxat, președintele ANI pe față culpabilizează clasa politică.