Ioan Munteanu

## „Începe școala”

Mai sunt doar câteva zile până la începerea școlii și febra pregătirilor a pus stăpânire pe toate casele în care sunt elevi. Părinți, bunici, copii, cu toții își fac planuri și trăiesc cu speranța unui an mai bun. Din păcate, speranțe deșarte, dacă ținem seama că lipsurile care se întrevăd acum, în 2013, sunt cele din anii anteriori, adică: lipsa autorizațiilor de funcționare, lipsa apei potabile și a canalizării din școli, spații de învățare nereparate și neigienizate, lipsa împrejmuirilor, lipsa combustibilului pentru încălzire, mai exact toate acele lipsuri generate de insuficiența fondurilor. Dar lucrul cel mai grav, cu urmări dezastruoase pentru procesul instructiveducativ, este lipsa cadrelor didactice calificate. Încadrarea școlilor cu suplinitori necalificați atrage după sine creșterea numărului de elevi cu o pregătire slabă, incapabili să facă față examenelor. Toată lumea cunoaște aceste necazuri cu care se confruntă școlile, cu toții avem soluții, dar asta doar în timpul campaniilor electorale. Dacă întrebi pe oricare politician, fie el de la nivel județean sau național, care sunt prioritățile unui guvern, răspunsul va fi unul singur: educația și sănătatea. Și totuși, acestea rămân cele mai vitregite dintre toate domeniile. Atâta vreme cât niciodată în acești ultimi 24 de ani nu s-a ajuns la cele șase procente din PIB promise învățământului, este imposibil să vorbești despre bază materială corespunzătoare, despre gratuitatea învățământului, despre atragerea elevilor la școală, despre salarii decente acordate cadrelor didactice. Este mult mai lesne să vorbești despre abandonul școlar îngrijorător (aproximativ 18% din elevi), absenteism, școli lipsite de condiții igienice și materiale elementare, profesori demotivați și elevi căzuți la bacalaureat în proporție de 80%.

Ce face România pentru învățământ? Exact ceea ce arată rezultatele la examene, adică aproape nimic. Ce pretenții ar trebui să avem de la elevi și de la oamenii școlii? Cele care rezultă din investițiile materiale și umane făcute în domeniu. Ce performanțe poți pretinde de la elevii unei școli în care sunt încadrați suplinitori cu note de 2 și 3 la examenele de titularizare?

Nu-i deloc de mirare faptul că în astfel de școli se înregistrează situații în care profesorii sunt agresați de către elevi și în care actele de violență sunt destul de frecvente. Nimic nu mai amintește de dascălul respectat de altădată, prin fața căruia elevul nici nu îndrăznea să treacă.

Rezultatele unui sondaj efectuat în școli din Norvegia sunt în măsură să ne uimească: un sfert dintre elevii chestionați asupra viitoarei meserii au răspuns că vor să devină profesori. În această țară, profesorii se bucură de un statut special și de respectul cuvenit din partea statului. Ca să nu mai vorbim de salariul care contribuie, și el, la asigurarea statutului de om respectabil: aproximativ 2.000 de euro pe lună, față de cei 200–300 primiți de colegul lor din România. Acolo școala e școală, adaptată la nevoile și aptitudinile fiecărui copil, sistemul de învățământ este unul dintre cele mai performante din lume, iar rezultatele sunt de-a dreptul impresionante. Și asta, chiar dacă nu se dau teme și nu se fac evaluări decât spre vârsta adolescenței (primul test adevărat se dă la 16 ani, spre deosebire de România unde la clasa I se dau deja teste de nivel local și național).