Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 septembrie 2018
other · adoptat tacit
Ciprian Constantin Șerban
Discurs
„Începutul anului școlar trebuie să readucă în atenția opiniei publice aspectul important al definirii familiei tradiționale din România. Fundamentul educației copiilor îl reprezintă, în primul rând, o familie sănătoasă”
Cu ocazia începerii anului școlar 2018–2019, aducem în discuție importanța familiei tradiționale din România.
Familia este cel mai important mediu în care copilul se dezvoltă și învață lucruri fundamentale. Din sânul familiei, copiii învață noțiunile elementare de viață și de conduită, pe care le aprofundează, apoi, pe băncile școlii. Între familie și școală există o relație complementară. Grija societății pentru un viitor moral și sănătos al cetățenilor săi se reflectă în grija pe care trebuie să o avem față de instituția familiei. România trebuie să protejeze instituția familiei, bazată pe principiile netrecătoare ale tradiției românești. Coaliția de guvernare este fermă în implementarea acestei necesități, pentru a păstra societatea în forma sa actuală, tradițională, și pentru ca generațiile viitoare să rămână în acord cu valorile morale și spirituale ale înaintașilor noștri.
Nu este moment mai prielnic decât acum, la începutul anului școlar, de a reaccentua o realitate necesară în România. Ce imagine este mai elocventă decât privirile copiilor care au pășit, în urmă cu două zile, pragul școlii însoțiți de părinții lor? Acest lucru arată că familia este cel mai important vector al societății și, de aceea, ea trebuie redefinită în spiritul său tradițional în societatea românească.
Coaliția susține, ca întotdeauna, o Românie sănătoasă, bazată pe valori tradiționale. De aceea referendumul pentru familie trebuie să fie o prioritate a noastră, a tuturor. Este bine cunoscut faptul că țările care au pierdut din vedere importanța familiei tradiționale au un număr mai mare de persoane cu sindrom depresiv sau cu tulburări de comportament și de integrare, ceea ce indică în mod clar că familia își are rolul său indestructibil într-un echilibru deja fragilizat de o înțelegere superficială a modernității și libertății.
În ceea ce privește copiii, rodul familiei, pentru a se dezvolta și a se forma din punct de vedere intelectual și social, aceștia au nevoie de un mediu familiar sănătos. Opinia publică este, așadar, datoare să pună accentul pe această realitate, ce are la bază cele mai convingătoare fundamente morale, etice și religioase. Țara noastră nu trebuie să dea curs influențelor străine de principiile autentice ale poporului român și de cultura și spiritualitatea sa.
În anul Centenarului să dăm curs consensului civic de a susține familia tradițională, pentru ca ai noștri copii și generațiile viitoare să se bucure de valorile naționale, să se formeze în spiritul principiilor etice și să le aplice în societate. Noul an școlar să le aducă tuturor elevilor români rezultate bune la învățătură, cunoștințe solide și prietenii durabile, iar părinților satisfacția formării sănătoase a urmașilor lor!