Marian Ghiveciu

„Incertitudini și speranțe în viticultura românească”

În România se înregistrează un consum mediu de struguri pe cap de locuitor de 7 kilograme, fiind apreciat ca foarte mic, situându-se din acest punct de vedere printre ultimele țări din Europa, el localizându-se calendaristic în perioada 15 august – 15 noiembrie.

Viticultura românească, prin atuurile sale – potențial, tradiție, capacități de prelucrare și stocare –, poate deveni un vector-cheie nu numai pentru creșterea consumului pe cap de locuitor, ci și pentru impulsionarea exportului românesc de produse agroalimentare de larg consum.

În această perspectivă, ea are un efect multiplicator deoarece:

– reprezintă o sursă importantă de devize pentru echilibrarea balanței de plăți externe, România fiind tradițional o țară net exportatoare de vin, struguri de masă și material săditor viticol, deoarece dispune de condiții naturale favorabile;

– valorifică eficient terenurile în pantă, precum și terenurile nisipoase;

– asigură locuri de muncă și resurse pentru existența a circa 300 mii de familii etc.

Suprafața cu vii și pepiniere viticole a evoluat după anii 1990 de la 277 mii ha la 303,9 mii ha în 1993, înregistrând apoi o tendință de scădere, ceea ce reprezintă 2% din suprafața agricolă a țării.

Structura suprafeței viilor pe rod pe cele două categorii de viță de vie „vii altoite și indigene” și „vii hibride” a evoluat astfel:

– în perioada 1980–1989 a crescut suprafața cultivată cu vii altoite și indigene de la 64% la 79% din totalul viilor pe rod;

– după 1989, s-a redus timp de 20 de ani ponderea suprafeței cultivate cu vii altoite și indigene de la 72% în anul 1990, la sub 55% în momentul de față.

Doar măsura europeană privind „reconversia” ne mai poate salva în aceste momente.

Mutațiile negative ce au avut loc în evoluția structurii suprafețelor viilor pe rod au condus la reducerea cantităților de struguri din care se poate realiza vinul de calitate, recunoscut pe piața mondială din anul 1977.

Starea actuală a viticulturii românești este agravată de unii factori negativi apăruți în mod obiectiv în această etapă de tranziție, și anume:

– fărâmițarea suprafețelor cultivate în loturi mici, individuale, plantate cu precădere cu soiuri de vițe hibride, care nu necesită lucrări și tratamente speciale, dar nici nu permit obținerea vinurilor de calitate;

– patrimoniul viticol se poate vedea, de la nord la sud și de la est la vest, că este într-o stare de îmbătrânire și se degradează în continuare, fiind necesare mari eforturi investiționale, având în vedere ciclul biologic al culturii, cuprins între 10 și 15 ani.

Atenție, domnilor guvernanți! Comparativ cu alte țări, România se află într-o situație critică, cu o pondere a viilor tinere de sub 2% din totalul suprafeței cultivate cu viță de vie (24% Ungaria, 14% Australia, peste 6% Grecia, peste 4% Africa de Sud, peste 3% Portugalia, Franța și Italia).