Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2017
Informare · informare
Remus Adrian Borza
Discurs
nu, mai mult! Sigur că ulterior au luat calea pribegiei, corect!
Sigur, mă îngrijorează – și probabil aceasta ar trebui să vă îngrijoreze și pe dumneavoastră, doamnă ministru – că sunt peste 600.000 de dosare penale cu autor necunoscut, multe violuri, tâlhării, furturi și chiar crime. Mă îngrijorează, în egală măsură, prostul management al resursei umane – dumneavoastră considerați că este puțină –, pentru că în cadrul aceluiași stat de funcții și aceleiași organigrame puteți face redistribuiri. Sunt foarte multe direcții supradimensionate, excedentare de personal – și m-aș referi aici la Direcția Poliție Rutieră, care, realmente, îi agasează pe toți românii și care stă pitulită după tufă să mai ia niște bani din buzunarul peticit al românului, în loc să trimiteți aceste efective supradimensionate la nivelul secțiilor, în mijloacele de transport în comun – metrou, troleibuz tramvai etc. –, unde românii sunt buzunăriți în fiecare zi, la nivelul comunelor și al micilor orașe. Aici cred că ar trebui să interveniți dumneavoastră.
Sigur că sunt mulți funcționari în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, așa cum am mai spus. Nu cred că se omoară nimeni cu munca. Trebuie să fim iarăși onești, salariul minim, la nivel de instituție, este de 3,7 ori mai mare decât salariul minim pe economie, acesta crescut acum la 1.450 de lei. Este o maximă imoralitate, așa cum spuneau și antevorbitorii mei – și aici aveți dreptate, nu dumneavoastră personal sunteți vinovată –, ca un om în deplinătatea facultăților fizice și profesionale, la 44 de ani, la 45 de ani să părăsească sistemul și să fie înlocuit, apoi, de niște băieți și fete de pe băncile școlii și, cum spuneați adineauri, și cu școală mai puțină, că reduceți acum de la doi ani la un an.
Iar această imoralitate ne este, în egală măsură, imputabilă tuturor, pentru că am generat astfel de categorii privilegiate.
Îmi aduc aminte...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.