Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Flavius Luigi Măduța
Discurs
„Închiderea judecătoriilor aduce prejudicii cetățenilor!”
Cetățenii din județul Arad privesc cu nemulțumire și îngrijorare proiectul prin care se intenționează închiderea a două judecătorii, în Chișineu-Criș și Gurahonț. Ideea închiderii unor judecătorii a fost promovată de guvernarea PDL, convenită cu parteneri internaționali și lăsată apoi în responsabilitatea guvernării USL. Cred că această măsură ar trebui regândită, pentru că ar avea un impact negativ pentru populația din zonele vizate, pentru dezvoltarea economică și socială a localităților deservite de aceste judecătorii. De exemplu, judecătoria Chișineu-Criș deservește o zonă cu două orașe importante ale județului Arad, Chișineu-Criș și Sântana, și alte 11 comune. Judecătoria a inaugurat recent un sediu nou, care acum ar urma să fie abandonat. În total, sunt peste 49.000 de locuitori afectați, conform datelor recensământului din anul 2011. Printr-o astfel de măsură se creează un grav disconfort cetățenilor din aceste localități, care vor trebui să parcurgă distanțe foarte mari pentru a avea acces la actul de justiție. Problema este cu atât mai gravă cu cât județul Arad are o particularitate din punct de vedere geografic: municipiul este plasat la extremitatea vestică a județului.
Desființarea judecătoriilor ar avea un multiplu impact negativ asupra cetățenilor și administrațiilor locale. Din punct de vedere social, presupune costuri ridicate pentru cetățenii care vor să aibă acces la justiție și care trebuie să parcurgă distanțe mai mari. Impactul negativ se răsfrânge și asupra dezvoltării localităților deservite, prin reducerea aparatului instituțional aflat la dispoziția cetățenilor. Consider că desființarea judecătoriilor ar avea și un impact economic negativ. Chișineu-Criș, de exemplu, a dezvoltat o zonă industrială viabilă, care adună angajați din localitățile limitrofe. În ultimii ani, populația orașului a crescut cu peste 1.000 de locuitori, în timp ce populația altor orașe similare a scăzut – fapt care arată procesul de dezvoltare a orașului. Întreaga zonă, care cuprinde și orașul Sântana, are un potențial agricol important pe care îl valorifică prin agenți economici dinamici în sfera agriculturii și zootehniei, prin munca oamenilor harnici de aici. Mutarea judecătoriei înseamnă timp și bani irosiți pentru toate persoanele active care au nevoie de justiție. În plus, comunitățile locale au dezvoltat un sentiment de mândrie față de locurile din care se trag și privesc cu mare nemulțumire orice decizie care coboară statutul localității, al zonei în care trăiesc și muncesc.
Având în vedere toate aceste argumente, consider că decizia de desființare a judecătoriilor din Chișineu-Criș și Gurahonț trebuie regândită. Trebuie să privim ca prioritare interesele cetățenilor și să nu acceptăm ca standardul de viață al acestora să fie afectat în mod negativ prin retragerea instituțiilor esențiale ale statului din viața comunității. Poate de la nivelul foarte înalt al ministerelor se analizează cifre. Noi, cei care avem legătură directă cu cetățenii, discutăm de oameni și de problemele lor. Cred că perspectiva noastră este cea corectă, așa că cer păstrarea celor două judecătorii.