Dorel Covaci

„Incluziunea socială și teritorială a romilor”

Obiectivul egalizării condițiilor de dezvoltare socioeconomică intră în conflict cu realitățile subsumate unei economii de piață, ce instituie asimetrii inevitabile de putere. Sărăcia, nedreptatea, inechitatea și inegalitatea reprezintă cele mai importante probleme într-o societate divizată. Vorbim de realități la ordinea zilei care trebuie tratate prioritar, analizate în profunzime și rezolvate prin identificarea și implementarea unor pachete de măsuri, care să facă obiectul unui proces de comunicare amplu și eficient. Deși discursul în cheie morală al susținătorilor drepturilor omului este asumat instituțional cu ușurință, realitatea capitalistă a segregării rămâne încă dificil de corectat.

În ceea ce privește, în mod specific, cazul romilor din România, aceștia se confruntă cu o situație complexă de sărăcie și excluziune socială, fapt pentru care problema lor trebuie tratată printr-un efort concertat al tuturor factorilor de decizie și al actorilor implicați în dezvoltarea socioeconomică.

Iată câteva date care evidențiază profilul demografic al romilor: reprezintă a doua minoritate a țării (între 618.000 și 969.000 persoane); 64% locuiesc în mediul rural; o populație mai tânără decât cea majoritară, dar cu o speranță de viață mult mai redusă; jumătate dintre ei se află în sărăcie absolută (de 4 ori mai mult decât populația majoritară); rata de ocupare este de 45% (față de 54% nonromii), rata de ocupare pentru grupa de vârstă 15–64 ani este de 30% (față de 44% majoritarii); doar 19% din femeile rome sunt angajate; dintre cei ocupați, doar 2% dețin posturi care necesită studii superioare; populația de peste 16 ani analfabetă este de 10 ori mai numeroasă decât în cazul nonromilor; 25% din copiii de ciclu primar și gimnazial și 23% din cei de liceu nu sunt înscriși în sistemul de învățământ (de 4 ori mai mulți decât nonromii). Comunitățile de romi cele mai sărace sunt și izolate, greu accesibile, din cauza insuficientei dezvoltări a infrastructurii tehnico-edilitare, cu rezerve foarte scăzute de capital. Ele sunt spații ale concentrării sărăciei și privațiunilor materiale, stigmatizate de către populația majoritară, marginalizate, astfel încât locuitorii nu au șansa participării egale la viața economică, politică, culturală și socială a localității.

Prin urmare, dezvoltarea economiei sociale trebuie corelată cu programe-suport de dezvoltare a infrastructurii, a educației și a serviciilor sociale. Inițiativele cu potențial de creștere a nivelului de ocupare, de reducere a sărăciei și a marginalizării trebuie susținute prin măsuri financiare adecvate (granturi, subvenții etc.).

Un element important în acest sens l-au constituit fondurile structurale: Fondul Social European – Programul operațional sectorial dezvoltarea resurselor umane POSDRU, cu Axa 6, „Promovarea incluziunii sociale”. Prin intermediul acestuia, am avut o dinamică pozitivă a proiectelor care dezvoltă în țara noastră diverse întreprinderi sociale, orientate pe obiective sociale și vizând anumite grupuri-țintă. Cu alte cuvinte, acestea nu sunt focalizate pe maximizarea profitului, ci pe dezvoltarea unor capacități sociale, într-un mod care să răspundă nevoilor insuficient acoperite ca: ocuparea forței de muncă, dezvoltarea serviciilor sociale și consolidarea coeziunii sociale (economie fundamentată pe principiul incluziunii sociale și pe dezvoltarea unor rețele de solidaritate la nivel familial, comunitar, regional). În mod concret, se referă la constituirea unor cooperative, proiecte de întrajutorare, mutualități, uniuni de credit, asociații pentru creșterea accesului la locuințe, parteneriate, afaceri sociale, întreprinderi comunitare.