Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Viorica Cherecheș
Discurs
„Incompetența acestei guvernări nu a adus bunăstare românilor!”
În 9 luni de guvernare PSD–ALDE nu am văzut decât incompetență și promisiuni neonorate. În acest moment, PSD-ul este conștient că nu are cum să ducă la bun sfârșit această guvernare, în consecință disperarea este la cote maxime. Nu sunt bani de pensii și salarii, iar supraacciza la carburanți, pe care tot guvernarea PSD a eliminat-o la 1 ianuarie 2017, revine în actualitate, dar cel mai grav fapt este că doriți să furați banii din pilonul II de pensii.
Atât în guvernul anterior, cât și în cel actual nu am văzut decât promisiuni neonorate și puține realizări, iar de bunăstarea românilor nici nu poate fi vorba.
PSD a îndatorat țara cu 10 miliarde de euro în primele 7 luni de guvernare, iar la rectificarea bugetară taie fără discernământ de la investiții și dezvoltare, de la educație și sănătate, transporturi.
Cum poți să spui că ai creștere economică, atunci când școlile și spitalele sunt la fel de neprimitoare, când drumurile sunt la fel de proaste, când autostrăzile sunt în continuare doar desenate pe hârtie, în fază de proiect?
Cum poți să vorbești despre o creștere economică atunci când în buzunarele românilor această creștere nu se reflectă deloc? Realitatea este una tristă, fără perspective de îmbunătățire – datorii uriașe, un deficit bugetar care continuă să crească, o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern și, nu în ultimul rând, o gravă amenințare a independenței și imparțialității justiției. Și despre așa-zisa rectificare bugetară pozitivă, care este de fapt negativă, continuați să dezinformați! Nu ați făcut altceva decât să plimbați banii de la un minister la altul, iar suplimentarea este construită pe ceea ce ar urma să fie realizat.
Nu așa se guvernează o țară, cu măsuri populiste și sociale și promisiuni neonorate! Ați câștigat alegerile cu un program de guvernare nerealist și ați dezamăgit chiar și propriul dumneavoastră electorat.
Toate aceste măsuri pe care le-ați luat sau doriți să le luați în continuare vor duce la regresul României. Educația este condusă de un ministru incompetent, spitalele sunt în continuare în comă indusă, iar absorbția de fonduri europene este nesemnificativă.
Dacă această guvernare a avut vreo strategie pentru reformă și pentru creșterea calității vieții românilor, sunt convinsă că a fost una extrem de șubredă și se va prăbuși la cel mai mic seism politic. Trebuie să înțeleagă reprezentanții acestei coaliții aflate la guvernare că România nu se poate dezvolta și moderniza doar prin ajutoare sociale, prin ajutoarele mascate date clientelei politice, prin credite și prin consum.
Grav este că abordarea politică a acestei coaliții de guvernare nu are nimic în comun cu viitorul acestei țări, cu bunăstarea românilor, ci doar cu acumularea unui capital politic masiv.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .