Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Virgil Pop
Discurs
## „Incompetență cu premeditare”
Până acum ceva vreme, credeam sincer că premierul României, alături de Guvernul pe care îl conduce, e pur și simplu nepriceput. Credeam cu naivitate că toate relele care s-au întâmplat României în acești ultimi doi ani au fost doar rezultatul unui amestec periculos de incompetență, aroganță, nesimțire și porniri dictatoriale. Eram convins că impozitul minim și toate aberațiile fiscale ce au urmat sunt rezultatul unei nepriceperi crase în economie a unui premier prea arogant să primească sfaturi și prea mândru să renunțe la funcția sa pentru a lăsa loc celor care se pricep cu adevărat. Credeam, de asemenea, că derapajele megalomane ale unor miniștri – turism, interne, transporturi etc. – sunt pur și simplu exerciții de imagine organizate prost sau expresia sinceră a parvenitismului ca mod de viață. Și mai credeam că toate pornirile de totalitarism sunt expresiile sporadice ale unui președinte cu veleități dictatoriale.
Realitățile zilei și semnele proaste pe care România le primește zi de zi mi-au arătat un alt adevăr: Guvernul și președintele și-au făcut un scop din a-i îngenunchea și sărăci pe români, dintr-un motiv sinistru: un popor falimentar e mai ușor de furat și de manipulat. Și, din păcate, președintele și premierul nu greșesc nimic în ducerea la îndeplinire a planului de a devaliza țara.
Altă explicație pentru politica de genocid fiscal pe care Guvernul Boc o duce nu există. Numai așa se poate interpreta intenția Guvernului de a desființa cota unică, de a majora impozitul pe profit și de a dubla taxele și impozitele locale, o lovitură dură aplicată celui mai productiv segment al societății: clasa mijlocie. Aceste măsuri reprezintă ultima expresie a incompetenței deliberate și a lipsei totale de voință în ceea ce privește redresarea economică a României. Este clar deja că falimentarea României se face voit, și nu accidental, pentru că este imposibil ca cineva să își închipuie că, prin astfel de măsuri, se încurajează economia și redresarea financiară. Dimpotrivă, prin aplicarea acestor norme, Cabinetul Boc ar aplica lovitura de grație unei economii și așa împovărată de doi ani de suprataxare.
Ca reprezentanți ai Partidului Național Liberal, avem datoria de a zădărnici planul de devalizare a României și de a apăra interesele tuturor celor pentru care noile măsuri fiscale înseamnă falimentul personal sau al afacerilor proprii. PNL va depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului pe tema falimentului economic al României. Suntem siguri că alături de noi vor sta și organizațiile patronale, societatea civilă de centru-dreapta, cei ce apreciază soluțiile liberale, dar și cetățeni simpli și onești, sătui de sărăcia în care ne-a aruncat Guvernul Boc. Iar celor ce se fac vinovați de genocid fiscal și de incompetență cu premeditare le rămâne doar plecarea din funcții și pedeapsa aplicată de electorat, cu o asprime cuvenită, la viitoarele alegeri.