Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 noiembrie 2018
other · Trimis la votul final
Nicolae Giugea
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi 45
Discurs
„Incompetenții lui Dragnea îngroapă proiectul spitalului regional de la Craiova”
Guvernul Dăncilă trebuie demis cât mai repede! Fiecare zi care mai trece cu această gașcă de incompetenți la conducerea țării ne costă miliarde de euro și ne distruge orice proiect de modernizare a țării. Au trecut doi ani de când monstruoasa coaliție PSD–ALDE a păcălit populația cu promisiuni ademenitoare, dar utopice. Au promis populației venituri mai mari și o viață mai ușoară. Au oferit însă creșteri nesemnificative de venituri, dar prețuri și de două ori mai mari. Oamenii trăiesc mai prost decât în urmă cu doi ani. Au promis investiții publice la care nici regimul Ceaușescu nu s-ar fi încumetat să se gândească, însă de doi ani dispar, unul câte unul, proiectele la care s-a muncit în anii precedenți și pentru care s-au cheltuit sute de milioane de euro.
Au îngropat proiectul Autostrăzii Olteniei, transformându-l, în primă etapă, doar într-un drum expres, mai scump și mai ineficient, dar care într-un final nu se va mai realiza niciodată. Au distrus proiectul autostrăzii Pitești–Sibiu, cea mai așteptată autostradă din țară, pentru că au încercat să-i păcălească pe cei din Comisia Europeană cu studii și proiecte prost făcute. Au abandonat proiectul Autostrăzii Unirii, culmea, tocmai în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, argumentând că traversarea Carpaților ar costa mult prea mult. Au îngropat proiectul autostrăzii Comarnic–Brașov, pe care ba o făceau prin parteneriat public-privat, ba din împrumuturi de la Banca Mondială, pentru ca într-un final să nu se mai facă deloc. Pentru că au abandonat orice proiect de modernizare a căilor ferate, să nu ne mai mirăm când trenurile cad după poduri sau când trenul ajunge în gară cu mai puține vagoane decât a plecat. Au abandonat reabilitarea și modernizarea școlilor și nu le pasă deloc de faptul că infrastructura sanitară este la fel ca în urmă cu peste 30 de ani.
Proiectul spitalului regional de la Craiova a fost abandonat, cel puțin pentru următorii cinci ani, din incompetența guvernelor Dragnea. Din păcate, nu este singurul spital care nu se va mai face, căci noi, oltenii, nu ne-am fi supărat dacă s-ar fi construit spitale mari mai întâi la Cluj, Iași sau în alte județe și am fi rămas noi ultimii. Proiectele pentru toate cele opt spitale regionale au fost distruse de niște miniștri analfabeți funcțional, care nici măcar după hârtie nu știu să citească ceea ce le scriu alții. Degeaba a bocit doamna Corina Crețu și a avertizat încă de anul trecut că vom pierde banii gratuiți pentru aceste spitale. Niciun ministru nu a mișcat vreun deget pentru ca aceste spitale să se realizeze. Doamna Rovana Plumb, cunoscută pentru priceperea sa de a distruge orice instituție pe care a condus-o, ne consolează că din banii europeni pe care-i putem lua până în anul 2023 abia dacă se vor putea realiza studiile de fezabilitate.
Guvernelor PSD–ALDE le trebuie minimum șapte ani numai să facă un proiect! Dacă am „îndrăzni să credem” că PSD ar putea să construiască un spital, atunci ne putem imagina că va mai dura încă 10-15 ani până vom avea un spital regional în inima Olteniei, la Craiova! Nu mai încape vreo urmă de îndoială că eșecul total al realizării spitalelor regionale arată la câtă bătaie de joc ne supune o guvernare profund incompetentă. În timp ce în Germania, în Franța sau în Italia un spital de mare capacitate se construiește în 2-3 ani, cu PSD la guvernare un spital regional nu se face nici măcar în 20 de ani!