Marius Sorin Göndör

„Încotro îndreptăm școala românească?!”

Zilele trecute, am rămas năucit de propunerea legislativă inițiată de către doamna profesor universitar, rector, senator și fost ministru al educației – am enumerat toate aceste poziții ocupate de Ecaterina Andronescu de-a lungul carierei sale – și mă întreb, cu toată seriozitatea, cum a reușit să jongleze în învățământ și în politică pe parcursul acestor ani, deoarece acest proiect de lege pare să fie făcut de un golan care nu a ținut în mână niciodată o carte, cu atât mai mult să o citească.

În fiecare zi ne este dat să vizionăm la televizor câte un membru marcant al USL care face analize asupra măsurilor Guvernului și ne explică tuturor cât de bine ne va fi când aceștia vor prelua conducerea țării. Nu știu ce ne mai așteaptă pe viitor din partea opoziției, în special a PSD, dar, deocamdată, proiectul legislativ de modificare a Legii educației naționale, inițiat de Andronescu și semnat de întregul grup al senatorilor PSD, reprezintă, din punctul meu de vedere, apogeul mediocrității opoziției socialiste, iar dacă mai au ascunse prin sertare astfel de idei revoluționare, eu îi rog să le împărtășească tuturor din timp, pentru ca alegătorii să decidă dacă doresc să trăiască într-o societate ghidată de astfel de măsuri sau legi.

Nu pot să înțeleg ce încearcă doamna senator să obțină prin acest demers, deși întreaga activitate profesională mi-am desfășurat-o fie la catedră, fie la Inspectoratul Școlar Județean Arad. Probabil că dorește să fixeze în mintea tinerilor ideea că nu mai e nevoie de educație. De ce nu încurajează și absenteismul școlar, prin eliminarea rubricii de absențe din catalog, sau poate chiar să permită deschiderea unor baruri sau magazine de vise chiar în incinta școlilor. La ce bun să mai mergi zi de zi la ore, să îți faci temele sau chiar, mai rău, să faci pregătire suplimentară pentru vreo olimpiadă? Toate acestea nu prea mai sunt de folos în accepțiunea acestor oameni, care ar dori să deschidă granițele spre mediul universitar fără a mai avea acel punct de control numit bacalaureat. Totuși, vorbim aici despre minți crude ale unor tineri care abia în perioada școlii învață ce este aceea responsabilitate. Cum să avem pretenția de la ei să se pregătească temeinic pentru un examen final, dacă ei știu că nu contează deloc dacă îl promovează sau nu. Oricare ar fi rezultatul de la sfârșitul liceului, toți elevii vor putea fi admiși la o facultate, poate la două.

O astfel de gândire nu este deloc sănătoasă, pentru că societatea noastră are într-adevăr nevoie de specialiști, și nu de persoane cu diplome de licență, care nu sunt susținute de cunoștințele necesare, dar care nu mai acceptă un post „sub pregătirea lor profesională”. În încheiere, un singur lucru aș dori să o mai întreb pe doamna Andronescu: dacă și-ar dori să aibă în anul I, la curs, un student care nu și-a luat bacul la chimie.