Radu Stroe

„Indicatoarele turistice indică ieșirea din criză?”

La 20 de ani după căderea comunismului și trecerea printr-o dureroasă tranziție, România se regăsește în epicentrul unei crize multifațetate, amplificată în mod inerent de criza mondială.

Cronicizarea acestei stări de fapt constituie nota de gravitate pe care o trăiește astăzi țara. Toate aceste motive reclamau o guvernare „specială”, în care să predomine principiul responsabilității și al supraprofesionalizării, acesta însemnând, în primul rând, aplicarea cu înțelepciune a priorităților în cadrul piramidei sociale.

Este greu de înțeles cum, în condițiile în care șomajul a depășit deja previziunile și atinge o cifră istorică, se anunță greve și proteste sociale, pensiile și salariile sunt cu probleme (ministrul muncii, Mihai Șeitan, nu reușea, săptămâna trecută, să rezolve o aporie: cât mai trăiește un om din momentul ieșirii la pensie?), se găsesc totuși bani, și nu puțini, pentru... indicatoare turistice! Firește, nu negăm utilitatea acestora, dar nu considerăm o prioritate stringentă achiziționarea lor, cu aproximativ un milion de euro, într-un an de criză. Mai precis, Ministerul Dezvoltării înaintează suma de 847.675 de euro, fără TVA, așa cum se găsește pe site-ul www.e-licitație.ro, pe proiectarea, realizarea, instalarea și întreținerea indicatoarelor de orientare și informare.

Dar ca să ajungi să ai nevoie de indicatoare, trebuie să ai infrastructură. După cum se știe, în România „profundă” șoselele, acolo unde ele există, cele mai multe prezintă un grad inadmisibil de deteriorare. Această situație încurcată a rezolvat-o, nu cu foarte mult timp în urmă, ministrul Elena Udrea, propunând... turismul cu căruța. Avem, ce-i drept, un turism de căruță, dar datoria guvernanților este să găsească soluții, să acționeze, să remedieze defecțiunile sistemului, nu să încerce să exploateze pe principiul: „ca la noi, la nimeni” starea de ev mediu a majorității satelor românești. Din păcate, observăm că și de această dată se pun boii înaintea căruței. Asortarea unei trăistuțe de lână tradițională la egări și balerini (nu putem să nu observăm, totuși, eclectismul vestimentar bizar), mersul zig-zagat pe bicicletă sau sforțarea ajutată a urcării pe cal (imagini date, în urmă cu câteva luni, repetat la TV, pentru a putea intra în conștiința oamenilor) nu înseamnă promovarea turismului românesc, ci promovarea propriei persoane. Să fim totuși corecți: în discursul ținut de ministrul Elena Udrea la Academia Română se avea în vedere găsirea de „revoluționare soluții” în ceea ce privește satul românesc. De asemenea, pentru turism ai nevoie de servicii de calitate. Precaritatea lor în România este de-a dreptul anecdotică și nu are rost să mai accentuăm.

Dacă investirea unei asemenea sume în indicatoare turistice reprezintă un plan anticriză, ce putem să mai spunem? Poate România se orientează și devine, miraculos, în 2010, un paradis turistic? În orice caz, problema indicatoarelor turistice indică în mod clar coerența și viziunea acestui Guvern!