Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2012
Informare · adoptat tacit
Constantin Severus Militaru
Discurs
„Inflația LFO – un nou semnal de alarmă, și nu singurul!” Admir eforturile Băncii Naționale a României de a contracara, cu toate pârghiile monetare de care dispune, trendul inflaționist cu care se confruntă economia României din anul 1989 și până în prezent.
_Targeting inflation_ , proces demarat în anul 2005, a reprezentat drumul de parcurs pe care Banca Centrală l-a propus. Chiar dacă, cu două mici excepții, în anii 2006 și 2010, inflația nu s-a încadrat în tunelul de fluctuație stabilit, nimeni nu mai poate contrazice astăzi rezultatele purtate pe frontul luptei cu inflația.
De la o inflație cu două cifre, astăzi ne punem întrebarea cât de mare va fi fluctuația în spatele virgulei unei singure cifre, și aceasta destul de mică.
Sunt rezultatele unei bănci considerate anii trecuți ca fiind cea mai eficientă bancă din sistemul băncilor europene și condusă de cel mai experimentat guvernator din lume.
Cu toate acestea, cu toții cunoaștem faptul că eforturile Băncii Centrale pot fi spulberate de deciziile Guvernului sau ale Parlamentului României.
De asemenea, ca membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, nu pot să nu trag un semnal de alarmă asupra fenomenelor externe care se amplifică și pot steriliza toate eforturile purtate pe drumul luptei contra inflației.
În primul rând, mă refer la tensiunile diplomatice din zona Orientului Mijlociu, care deja au impact puternic negativ asupra prețului la combustibili.
Apoi, iarna grea, gerul și potențialele aluviuni deja își arată efectele asupra inflației LFO (legume, fructe, ouă). Prețul la ouă a crescut brutal în numai câteva săptămâni cu peste 50%, iar cel al fructelor și legumelor au aceeași tendință. Dată fiind ponderea consumului acestor produse în totalul veniturilor menajere, nu pot să nu afirm că măsurile de politică macroeconomică trebuie orientate cu precădere spre atenuarea acestor efecte. Dacă vom acționa corespunzător, aceste variații de prețuri pot fi doar conjuncturale. În situația contrară, ele pot deveni tendințe de preț cu efecte negative
dure asupra unei populații cu venituri ce nu pot suferi pentru moment majorări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.