Raluca Surdu

„Informare, conștientizare, implicare, contribuție – responsabilitatea fiecăruia dintre noi”

În ciuda eforturilor curente și a faptului că este un domeniu de permanente reforme, sistemul de sănătate din România este încă deficitar la foarte multe capitole: subfinanțarea, legislația stufoasă, numărul redus de cadre medicale, emigrarea acestora, dotările precare, clădirile improprii desfășurării actului medical, lipsa medicamentelor, interesele obscure ale unora care dau târcoale spitalelor etc. Toate acestea sunt capetele unui balaur cu care fiecare ministru al sănătății a încercat să lupte.

Din păcate, și în acest domeniu, poate mai mult ca în toate celelalte, statul „perceptor” și-a dat măsura ineficienței și a incapacității sale de a asigura contribuabililor un sistem de sănătate rezonabil. Statul „perceptor” știe doar să instituie taxe și impozite, dar este ineficient în colectarea lor și în cheltuirea corectă a ceea ce a reușit să strângă. Statul „perceptor” împovărează mediul privat fără să-l stimuleze și obstrucționează încercările încă timide ale persoanelor și companiilor de a se implica în actul carității prin donații, sponsorizări și mecenat.

În actul medical există o dublă responsabilitate: cea a medicului care trebuie să fie profesionist, pregătit și susținut de sistem în profesia sa, dar și cea a pacientului adult, care este primul răspunzător de starea sa de sănătate, de punctul în care a ajuns cu aceasta. La aceasta se adaugă responsabilitatea noastră, a tuturor, ca persoane care pot contribui cu atât cât dispune fiecare la sprijinirea sistemului medical, prin acte de caritate sau voluntariat.

Dacă de sănătatea noastră individuală fiecare dintre noi este direct responsabil, cu totul alta este situația copiilor care, încă de la naștere, necesită intervenție și îngrijire medicală de specialitate. Un copil aflat în situația de a se fi născut cu probleme medicale reprezintă un caz cu adevărat sfâșietor. Cei care sunt părinți pot să înțeleagă drama familiilor care se luptă cu boala încă din primele clipe de viață ale copilului lor. Dar chiar și cei care nu au copii nu pot să rămână indiferenți la suferințele unor copii și la durerea unor familii.

Mai mult, dintr-o perspectivă mai extinsă, putem considera că, pentru o societate care prin numărul din ce în ce mai mic de nașteri își vede viitorul într-o anumită formă amenințat, este o datorie capitală a avea grijă de cei din generațiile viitoare. De aceea, fiecare dintre noi are obligația de a contribui la sporirea șanselor de supraviețuire și de dezvoltare normală și armonioasă a copiilor care necesită asistență medicală diversă, la vârste dintre cele mai diferite. Mulți dintre noi facem deja acest lucru, prin impozite și contribuții sociale, dar am convingerea că putem face mai mult, mai ales prin actul individual al carității.

Există și întotdeauna vor exista nemulțumiri cu privire la posibilitățile statului în domeniul sănătății publice. Dar aceste nemulțumiri pot fi canalizate pozitiv, prin conștientizarea existenței unui instrument simplu pe care îl avem cu toții la îndemână. Este vorba despre redirecționarea a 2% din impozitul pe venitul realizat în anul anterior către proiectele asociațiilor și fundațiilor de profil. Dorim să-i încurajăm pe această cale pe toți cei care nu au depus încă formularele 200 și 230 să o facă până cel târziu vineri, 24 mai.