Ovidiu Ioan Dumitru

„Informatizarea României, un alt eșec al ultimilor 25 de ani”

Am luat cunoștință, probabil ca și dumneavoastră, de campania demarată de ANAF, care rulează sub forma unui spot pe micile ecrane, prin care ni se aduce la cunoștință că statul funcționează cu ajutorul taxelor noastre și că noi, ca buni români ce suntem, prin plata contribuțiilor datorate către ANAF, facem ca multe lucruri să fie posibile. Toți acești bani colectați sunt, așa cum se spune de altfel și în spot, distribuiți de către Guvern, cu aprobarea Parlamentului. Nimic mai adevărat, pentru că așa spune legea. Referitor la această ultimă afirmație, aș avea totuși o mică observație: bugetul este înaintat de Guvern spre aprobare Parlamentului, dezbaterea însă este una de formă, pentru că toate propunerile parlamentarilor sunt respinse pe motiv că strategia și prioritizarea banilor de la bugetul de stat aparțin Executivului. Așadar, mai corect ar fi să spunem: Guvernul stabilește bugetele instituțiilor, în ce proiecte se duc banii și punct. Aceasta este doar o nuanță. Vreau însă să fac referire la acele „multe lucruri” care se fac și sunt posibile cu ajutorul taxelor și impozitelor plătite de contribuabili.

În orice societate, cetățeanul are obligația de a contribui cu taxe și impozite, iar statul, prin politicile dezvoltate de instituțiile sale, să asigure acele nevoi generale ale cetățeanului pe care acesta nu le poate realiza de unul singur. De aici vine probabil și logica folosită de ANAF în campania sa. Cum garantează însă statul român bunăstarea cetățenilor? Unde se duc banii noștri?

Oricare dintre noi ne-am dori să trăim într-un stat modern și care să asigure servicii performante pentru a ne facilita traiul de zi cu zi. Dar pentru ce plătim? Potrivit Strategiei naționale de ordine publică 2015–2020, supusă dezbaterii pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, doar o treime din banii publici cheltuiți anual de autoritățile centrale și locale sunt investiți în mod transparent, în urma unor contracte atribuite prin Sistemul electronic de achiziții publice. Nu o să-mi dau cu părerea pe marginea proiectelor care au fost finanțate într-un mod netransparent sau dubios. Pentru asta există instituții abilitate. Mă uit însă la cele bine cunoscute în spațiul public. În cei 25 de ani au existat mii de proiecte păguboase pentru stat. Dacă s-ar contoriza, probabil s-ar putea scrie o carte, dar pentru că am vorbit de un stat modern, o să mă refer doar la câteva, care au fost demarate de către autorități „motivate” de necesitatea eficientizării instituțiilor prin informatizarea acestora. Acest proces a început undeva prin 2001. Cât de informatizate sunt instituțiile în 2015?

Statul a demarat, pentru început, sistemul e-guvernare, pentru care s-au cheltuit zeci de miliarde de euro și care și azi este nefuncțional. Cel mai bun exemplu îl reprezintă platforma e-Romania, pentru care Ministerul Comunicațiilor a cheltuit 8 milioane de euro. Portalul este un proiect guvernamental cu scopul de a publica informații despre toate localitățile. S-a dorit o interfață între administrația publică și cetățean și s-a obținut un fel de blog cu informații incomplete, greșeli gramaticale, date neconforme cu realitatea și aplicații nefuncționale, „o operă” despre care specialiștii spun că nu ar fi putut să coste mai mult de 4.000 de euro.