Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorica Cherecheș
Discurs
„Infrastructura feroviară din România, pericol pentru români”
Sunt prea mulți ani în care infrastructura feroviară din România a fost neglijată. Multe linii de cale ferată s-au închis, mii de kilometri sunt cu restricții de viteză, locomotivele și vagoanele sunt reparate și iar reparate, iar modernizări nu s-au făcut deloc. Chiar dacă avem peste 11.000 de kilometri de cale ferată, aceștia nu sunt întreținuți, infrastructura feroviară din România fiind cea mai proastă din Europa. Datele oficiale relevă un adevăr trist, care pare o glumă: în anul 2018 trenurile au avut întârzieri de șase ani.
Indiferent din ce parte a țării ai plecat cu trenul, nu știi când sau dacă ajungi în siguranță! Trenurile din România au o viteză comparabilă cu cea din perioada interbelică, iar CFR nu este în stare să repare sau să modernizeze șinele, locomotivele și vagoanele. Dimpotrivă, face totul tipic românește. Introduce an de an restricții de viteză, în condițiile în care peste 70% dintre căile ferate nu mai prezintă siguranță, prezintă un risc uriaș pentru călători, fără a conștientiza că oricând se poate produce o catastrofă.
Avem cea mai proastă infrastructură feroviară din Europa: în clasamentul mondial nu depășim Moldova sau Bangladeshul, nouă deraieri în cele trei luni scurse de la începutul anului 2019. Starea precară a infrastructurii și parcul vechi de locomotive și vagoane sunt doar câteva dintre cauzele acestor probleme, deloc de neglijat. Nu trece nicio zi fără un incident la CFR Călători, nicio zi fără o știre cu accidente sau deraieri.
În situația în care legislația europeană în domeniu precizează clar că durata de funcționare normală a unui vagon de transport de călători este de 15 ani, la noi depășește 30 de ani, iar statul român nu face nimic în acest sens.
Guvernul României este vinovat de aceste probleme și recunoaște că infrastructura este la pământ, dar continuă să mintă în programele de guvernare că se vor face mari investiții, dar de fapt nu se concretizează nimic.
Cine se face vinovat și își asumă responsabilitatea pentru promisiunile încă neîndeplinite din programul de guvernare privind calea ferată? Nimeni!
CNAIR, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, trebuie să se ocupe urgent de implementarea programului de dezvoltare a rețelei de drumuri publice, pentru ca românii să poată circula în siguranță. Iar Guvernul României trebuie să aloce sumele necesare pentru ca România să aibă o infrastructură normală și sigură.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.