Ion Dumitru

„Infrastructura și energia, surse de blocare a dezvoltării agricole și rurale”

Concernul Shell, mare producător și distribuitor de energie și combustibili, a părăsit România nu din cauza lipsei oportunităților de afaceri, cât mai ales din cauza „lipsei de infrastructură și a birocrației locale”, rămasă ca „un furuncul pe fruntea țării”.

Nimeni nu înțelege, nici din țară și nici din afara ei, de ce România în perioada de tranziție nu a putut finaliza autostrăzile, așa cum au procedat ungurii, vecinii noștri. Nimeni nu înțelege de ce serviciile de pe Autostrada Soarelui nu reușesc să se concesioneze, pentru a încasa banii necesari construcțiilor. Nimeni nu înțelege de ce managementul instituțional a pus noi taxe pe niște „drumuri asfaltate cu gropi”, rușinea Europei, în loc să scoată bani dintr-o infrastructură care să faciliteze reducerea de combustibil și timp și să relanseze dezvoltarea economică.

Din cauza costurilor mari de transport, cu 30–40% mai mari decât în celelalte țări din Uniunea Europeană, datorate consumului mult mai ridicat de combustibil, a timpului suprasolicitat de transport și a distrugerii premature a autovehiculelor, valoarea noastră competițională, ca oameni de afaceri, ca turiști, călători, are mult de suferit. Este a doua bilă neagră pe care guvernele ne-au atârnat-o de gât.

Peste 50% din satele și comunele din România nu au decât o singură cale de acces. În aproape 100% din zonele rurale care au primit apă curentă nu s-a realizat și canalizarea, și nicidecum stații de epurare. În aceste condiții, introducerea apei în absența canalizării a devenit un mare pericol pentru poluarea mediului și mai ales a apei freatice.

În fine, o problemă deosebită a zonelor rurale, ținând cont și de sărăcia lor, o constituie aprovizionarea cu energie. Dezvoltarea economică rurală nu se poate obține prin hibridarea sărăciei din sate și comune cu actualele prețuri ale energiei, fie că aceasta are nume de electricitate, gaze sau combustibili. Altă formă de energie ar mai fi cea primară, lemnul fiind cea mai cunoscută. Lemnul, ca material energetic, este insuficient și incomod și nu poate face față cerințelor unei dezvoltări economice moderne, mai ales că, la modul în care au fost jefuite pădurile țării, ar trebui ca cel puțin timp de 30–40 de ani să nu mai fie tăiat nici măcar un singur arbore.

Petrolul este pe epuizate și, din aceste considerente, ca și altele, care țin de monopolul marilor carteluri energetice, prețul energiei a crescut și crește galopant.

România trebuie să se bazeze pe abandonarea progresivă a resurselor de energie convențională și să stimuleze obținerea de energie neconvențională, în special din biomasă, energie solară, eoliană și geotermică.

Planul reconstrucției energetice și ecologice a țării trebuie să pună în mișcare cercetarea românească, care are deja soluții, și Guvernul să ia deciziile politice care derivă din necesitatea și importanța unei asemenea strategii.