Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ion Melinte
Discurs
„Inițiativa compatibilă cu incompetența”
Dezvoltarea agriculturii durabile, a producției de alimente și îmbunătățirea siguranței alimentare, în condițiile limitate ale suprafeței de producție, pot fi realizate numai dacă capacitatea de producție a plantelor de cultură este în permanentă îmbunătățire. Pentru realizarea practică a acestui deziderat există un singur instrument, și anume „ameliorarea continuă în practică a soiurilor și hibrizilor”.
Dezvoltarea de noi soiuri, hibrizi și rase a aparținut și aparține unor sisteme moderne de ameliorare, cum ar fi biotehnologiile, singurele care sunt în măsură să pună la dispoziția agriculturii soiuri, hibrizi și rase dintre cele mai performante.
De asemenea, mai trebuie specificat că soiurile și hibrizii obținuți prin biotehnologii, cu rezistență la dăunători și boli, reduc substanțial cantitatea de pesticide folosite în protecția plantelor, substanțe generatoare de boli „nemiloase” pentru omenire.
Am decis să formulez această declarație politică îngrijorat de o propunere legislativă a unui coleg din Parlamentul României, PSD, nu am să-i dau numele, care a inițiat și a înregistrat o propunere legislativă prin care solicită interzicerea cultivării, importului și comercializării semințelor obținute prin biotehnologii și a produselor ce rezultă din acestea.
Acest „domn”, care sigur nu are nicio legătură cu pregătirea de specialitate „agricultură”, este îngrijorat de folosirea biotehnologiilor (organisme modificate genetic), nefiind îngrijorat de incompetența pe care o deține.
Acest domn trebuie să știe, din datele statistice, că Uniunea Europeană, inclusiv România, importă șroturi de soia din varietăți transgenice din Brazilia, SUA și Argentina în cantități de 35 milioane tone, respectiv 500.000 tone. Uniunea Europeană importă peste 90% din necesarul său de soia.
Acest domn inițiator trebuia, de asemenea, să cunoască: – Directiva nr. 2001/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 martie 2011 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic și de abrogare a Directivei nr. 90/220/CEE a Consiliului;
– Regulamentul (CE) nr. 1.830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane și animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei nr. 2001/18/CE;
– că interzicerea generală a cultivării și a importului organismelor modificate genetic trebuie analizată în contextul obligației României ca stat membru.
În concluzie, această inițiativă este compatibilă cu incompetența inițiatorului și incompatibilă cu legislația Uniunii Europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .