Gheorghe Ciobanu

Institutul Național de Statistică a publicat săptămâna trecută datele privind nivelul inflației pe primele nouă luni ale anului.

Am primit o veste foarte bună: cu 3,45% în septembrie, avem cel mai scăzut nivel al inflației de după 1989. Ceea ce înseamnă, în mare, că economia românească a reușit cu adevărat să se stabilizeze anul acesta. Este unul dintre argumentele cele mai semnificative împotriva ideii vehiculate de unii privind prăbușirea nivelului de trai.

Dacă prețurile rămân constante și salariile cresc ușor, așa cum s-a întâmplat în 2011, în fapt, avem un plus. Evident, nu atât de mare pe cât ne-am dori, dar el există.

Elementul pozitiv nu este atât faptul că inflația este mică, ci coroborarea acestei stări de fapt cu o ușoară creștere a consumului. De obicei, în perioade de scădere a consumului avem de-a face cu un mecanism deflaționist. Or, acum, încasările bugetare pe primele opt luni ale anului arată o ușoară revenire a consumului privat, ceea ce înseamnă că nivelul scăzut al inflației înregistrat după primele 9 luni ale anului reprezintă un progres real, nefiind un rezultat contextual.

Producția agricolă de anul acesta este principalul motiv al unei cote scăzute a inflației. Practic, unele dintre legumele și fructele des consumate de români se află la prețuri semnificativ mai mici față de anul trecut, ceea ce sigur că ușurează foarte mult viața celor cu venituri foarte mici, în principal pensionari sau șomeri. Este, cred, anul în care agricultura românească a făcut un salt semnificativ înainte și arată faptul că poate deveni un motor economic pentru următorii zece ani. Ar fi extraordinar ca începând de anul viitor această producție agricolă în creștere să nu fie destinată numai consumului intern, ci să reprezinte un punct focal al exporturilor românești.

Al doilea element extrem de important care a făcut ca BNR să poată să-și atingă ținta de inflație a fost stabilitatea monedei naționale în raport cu euro și dolarul. Faptul că nu am avut variații semnificative ale valorii monedei naționale se

traduce printr-o constanță a valorii atât a produselor de export, cât și a celor de import. Evident, meritul cel mai mare aparține Băncii Naționale, care a știut să evite toate capcanele speculative și să stabilizeze euro în jurul pragului de 4,3 lei, ceea ce reprezintă un echilibru optim atât pentru exportatori, cât și pentru bugetul național, dar mai ales pentru consumatori, care plătesc energia, serviciile sau ratele la tarife calculate în funcție de moneda europeană.

De notat faptul că BNR a reușit să păstreze leul constant tocmai ca urmare a mult hulitului prim acord cu Fondul Monetar Internațional. Cele aproape 14 miliarde de euro care au intrat în vistieria Băncii Naționale reprezintă în continuare o centură de siguranță pentru orice încercare speculativă de a devaloriza moneda națională. În perspectiva evoluțiilor economice de anul viitor, cred că stabilitatea leului poate reprezenta unul dintre argumentele majore în favoarea investițiilor străine în România.