Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2012
other · adoptat tacit
Gheorghe Ciobanu
Intervenții legate de ordinea de zi
Discurs
„Institutul Național de Statistică ne confirmă faptul că România a avut o creștere economică foarte sănătoasă în 2011”
Institutul Național de Statistică a făcut publice datele privind creșterea economică a României în anul 2011. Vestea cea mai bună este aceea că economia a crescut cu 2,5% în 2011 față de 2010, depășind astfel mult prognoza economică de la începutul anului trecut. Economia României a mers simțitor mai bine decât ne așteptam noi, câștigul net (acel 1%) fiind de aproape 1,3 miliarde de euro. Aceleași date INS arată că agricultura, exporturile și industria au fost performerii, în vreme ce consumul a fost destul de temperat.
Toate aceste estimări indică trendul pozitiv pe care se află economia României. Semnalul pozitiv pe care l-a dat economia românească în 2011 ne situează pe locul 5 între statele Uniunii Europene în privința creșterii înregistrate de produsul intern brut. Este timpul ca acest lucru să se simtă și în buzunarele românilor. Potrivit datelor INS acest fapt a început să se întâmple, salariul mediu a crescut, iar veniturile din zona bugetară vor fi majorate dacă evoluția economică o va permite.
Totuși trebuie să rămânem prudenți la evoluțiile de pe plan extern. Deși semnalele alarmante venite dinspre zona euro au cunoscut o oarecare temperare în ultimul timp, nu trebuie să uităm gravitatea situației cu care se confruntă economia europeană și recesiunea din state precum Italia sau Grecia.
Previziunile arată o contracție pentru economia europeană în 2012, lucru care va afecta și România. În zona euro se duc 55% din exporturile românești și vin 80% din investițiile străine. În mod sigur lucrul acesta va determina semnificativ modul în care economia românească va performa în lunile următore. Astfel, orice tensiune pe care Europa o va resimți se va răsfrânge și asupra țării noastre. Deși România este mult mai bine pregătită să facă față unei reveniri a crizei în Europa, acest lucru nu trebuie să ne facă mai puțin atenți la felul în care decidem să conservăm câștigurile pe care economia le-a înregistrat până acum. Nu trebuie să cădem în plasa populismului, trebuie să rămânem responsabili, să nu periclităm echilibrul economic pentru care s-a muncit și sacrificat atâta.
Pentru a menține creșterea economică și în 2012, pe lângă soliditatea fiscală, România trebuie să fie atentă și la alte câteva aspecte tot atât de importante. În primul rând, pentru a continua același trend trebuie să transformăm consumul intern în motor de creștere economică.
În condițiile în care exporturile în zona euro ar putea înregistra o scădere, consumul este factorul de relansare economică de care avem nevoie, iar acest lucru se poate face prin mărirea veniturilor populației. De aceea, cred că este extrem de potrivit ca, în condițiile în care vom avea nevoie de un consum intern semnificativ, să ne orientăm spre creșteri de pensii și salarii care se vor traduce în cheltuieli mai mari și, implicit, venituri mai mari pentru stat.