„Integrarea în societate a copiilor instituționalizați”
Integrarea socială a copiilor instituționalizați continuă să constituie una dintre cele mai delicate probleme, căreia societatea românească nu a reușit să-i găsească un răspuns adecvat.
De obicei, oamenii îi văd ca pe copii orfani, de care le este milă. Însă copiii instituționalizați întâmpină multe alte probleme, majoritatea apărute din cauza despărțirii de familie.
Tânărul care trăiește experiența instituționalizării suferă o serie de transformări progresive ale personalității, modificându-și simultan sentimentul propriei identități și modul de a-i percepe pe ceilalți. De obicei, cele mai multe probleme care apar la copiii din centrele de plasament sunt lipsa de adaptabilitate, de autocontrol, apatia, indiferența. De asemenea, adaptabilitatea lor socială este redusă, din cauza mediului închis în care trăiesc, și există o anumită rigiditate în relațiile sociale, absența sentimentului social. Se întâlnesc frecvent la astfel de copii și comportamente antisociale și delincvente. Adesea nu știu să practice o meserie.
Ei reușesc în mică măsură să se dezvolte într-un grad de normalitate acceptabil și să învingă condițiile nefavorabile. Pentru integrarea socială a acestor copii se impune ca întreaga societate civilă să fie mai receptivă, iar orfanilor să le fie acordată mai multă atenție.
Etichetați de către societate ca fiind din „casa de copii”, ei poartă acest stigmat întreaga viață.
Locul copilului este în familie și comunitate, iar plasarea lui într-o instituție, în urma unor circumstanțe, trebuie să devină o ultimă soluție, cu statut temporar, până la depășirea situației de dificultate, prin găsirea unei oportunități permanente, ce ar asigura protecția copilului, oferindu-i modele de urmat în viața de adult. Cu regret, în realitate instituțiile au devenit niște „depozite” pentru mii de copii, iar instituționalizarea, oricât de bine intenționată, influențează totuși negativ asupra dezvoltării intelectuale, fizice, emoționale și sociale a copilului. Cu cât vârsta copilului este mai mică și perioada de instituționalizare mai mare, cu atât efectele, consecințele instituționalizării sunt mai grave în plan psihologic și social.
Practica dovedește că alternativele la instituționalizare – adopția, încredințarea, asistenții maternali – sunt o soluție pentru copiii de până la 10 ani. Tinerii adolescenți continuă însă să reprezinte categoria cea mai vulnerabilă. Mulți dintre aceștia și-au petrecut cea mai mare parte a vieții în instituție. Adeseori legătura lor cu familia s-a pierdut. Lumea de dincolo de centrul de plasament îi sperie. La 18 ani ei trebuie să părăsească instituția, fără a avea un minimum de condiții și abilitățile necesare pentru un trai independent.
După ce părăsesc centrele de plasament ei ajung direct în stradă. Tinerii nu au un acoperiș deasupra capului, nu au un loc de muncă și, cel mai grav, nimeni nu se mai interesează de soarta lor.
Rezolvarea problematicii specifice tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului trebuie să constituie o prioritate pentru noi toți, pentru că integrarea în societate a acestor tineri reprezintă elemente esențiale pentru reducerea excluziunii sociale și pentru ajungere la creștere durabilă a oricărei societăți.
Chiar dacă Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale le garantează acestora accesul la o locuință, la un loc de muncă sau educație, acești copii se confruntă cu foarte multe lipsuri. Nu sunt pregătiți pentru plecarea din centru și nici pentru momentul care urmează după aceea. Când părăsesc centrul, ei nu au acoperite nevoile de bază, ci trebuie susținuți în continuare.
Tinerii proveniți din astfel de centre își găsesc cu greu un serviciu. Pe fondul deprecierii continue a situației economice, creșterea șomajului afectează cu prioritate tinerii. Pentru tinerii din instituții, lipsa unei calificări sau slaba calificare fac extrem de dificilă găsirea unui loc de muncă.
Sentimentul de dependență pe care îl creează instituționalizarea de lungă durată, precum și o insuficientă cunoaștere a aptitudinilor, o autoevaluare greșită, de cele mai multe ori cu tendințe de subapreciere, sunt premisele favorabile care duc la o integrare socioprofesională greoaie a tinerilor ce provin din centrele de plasament sau uneori chiar la eșec social.
Situația descrisă obligă la asigurarea de condiții optime pentru dezinstituționalizare, pentru crearea și dezvoltarea unor aptitudini pentru o viață independentă și inserția socială a acestor tineri.
## „România, apărată de familia socialiștilor europeni”
Un mesaj foarte important a fost transmis întregii clase politice de către cetățenii români în data de 7 iunie. Alegerile din 7 iunie au relevat dezamăgirea românilor față de modul în care s-a făcut politică în România, în ultimii ani.
Din păcate, atât la nivel european, cât și național, s-a înregistrat un record negativ privind prezența la vot, fapt ce constituie un semnal de alarmă. Este un lucru care ar trebui să ne îngrijoreze deopotrivă, indiferent de familia politică din care facem parte. Dezinteresul marii mase a cetățenilor pentru vot este o problemă care preocupă întreaga Europă.
Deși însemnătatea alegerilor parlamentare a fost umbrită de spectrul absenteismului, cred că fiecare român este interesat de viitorul nostru în Europa. Sunt convins că fiecare român vrea să fie tratat ca un european de rang egal și că nu mai vrea să fie privit cu neîncredere în orice altă țară europeană. Cu toate acestea, cei mai mulți români au ales să nu își spună cuvântul, pentru că nu mai au încredere în cei care conduc țara.
Este prima dată când reprezentanții României au un mandat plin, de 5 ani, răstimp în care se vor lua decizii importante în relația cu Uniunea Europeană. România va adera la spațiul Schengen și va adopta moneda euro, având obligația să finalizeze toate procesele de reformă la care s-a angajat. În plus, țara noastră va trebui să facă progrese substanțiale în cheltuirea fondurilor europene, participând, în același timp, la luarea unor decizii capitale privind viitorul Uniunii.
Pentru aleșii PSD, toate aceste provocări ridică o responsabilitate în plus. Din interiorul familiei socialiștilor europeni, o importantă forță politică a continentului, ei vor avea un cuvânt greu de spus în problemele de pe agenda Parlamentului European. Este un lucru asumat de partidul nostru, reprezentanții Partidului Social Democrat angajându-se să se implice activ în eforturile de protejare a familiei sociale, o instituție pusă în pericol de dinamica socială recentă.
Pe de o parte, europarlamentarii noștri trebuie să oprească acest șuvoi al mesajelor antiromânești, iar, de pe altă parte, au misiunea de a găsi soluțiile cele mai eficiente împotriva crizei economice, prin participarea la luarea deciziilor anticriză de la Bruxelles și Strasbourg.
Aceeași atenție va fi acordată problemelor energetice și ecologice, ale protejării drepturilor românilor care trăiesc și muncesc în afara granițelor.
Pe de altă parte, suntem îngrijorați de noua configurație europeană în urma scrutinului din 7 iunie. Populismul dreptei a legitimat ascensiunea radicalismului în Europa. Candidați extremiști au obținut voturi înjurând România și Bulgaria și cerând excluderea lor din Uniunea Europeană.
Deși celelalte partide par să fie mai mult interesate de cursa prezidențială, Partidul Social Democrat nu este preocupat de calculele politice, ci de ieșirea din criză și de protejarea categoriilor vulnerabile, de absorbția fondurilor europene și de investițiile pe care trebuie să le realizăm.
Pe români nu îi interesează câte mandate de europarlamentar a câștigat un partid sau altul. Oamenii vor să aibă locuri de muncă bine plătite, să fie egali cu ceilalți cetățeni europeni, să aibă șansa de a-și construi un viitor.
Acestea sunt și prioritățile noastre și ne vom bate pentru a le transforma în realitate cât mai curând. PSD vrea să reclădească speranța și încrederea românilor!
*
Bătălia pentru Europa nu s-a încheiat. La nivel european au început negocierile preliminare pentru viitoarea componență a Comisiei Europene, iar România trebuie să primească un portofoliu mai consistent.
România va avea poziții importante în grupurile politice din Parlamentul European. Fie că sunt social-democrați, populari sau liberali, aleșii noștri trebuie să facă eforturi susținute pentru a obține o reacție mai fermă din partea Parlamentului și a Comisiei Europene. Nu este posibil ca niște cazuri flagrante de încălcări ale drepturilor omului, duse ca politică de stat, să fie tolerate de un continent întreg.
Pe lângă influența pe care PSD o va avea în familia socialiștilor europeni, interesele țării vor trebui promovate și de colegii democrați sau liberali. Dincolo de afilierile doctrinare, cred că toți cei 33 de reprezentanți ai României au o misiune prea importantă pentru a fi tratată prin prisma orgoliilor de partid, iar de succesul lor va depinde un lucru capital – legitimarea întregii clase politice românești în fața propriului electorat.
În aceste condiții, mandatul europarlamentarilor socialdemocrați este clar definit. Echipa PSD merge în Parlamentul European pentru a reprezenta și a promova interesele României și ale românilor.
## „Abandonul școlar”
În România, rata abandonului școlar este mare. Din păcate, țara noastră se situează pe primele locuri ale clasamentului. Părăsirea prematură a sistemului educațional vine în contradicție cu principiile secolului al XXI-lea. Reforma în învățământ trebuie să stopeze sau măcar să diminueze rata abandonului școlar, care a ajuns la cote îngrijorătoare. Calitatea vieții, gradul de cultură al părinților, nivelul de trai și alte aspecte participă și ele la încurajarea elevului de a renunța la școală încă din ciclul primar.
Perioada postdecembristă a venit cu noi soluții pentru sporirea calității în învățământ, însă se pare că programele educaționale, pentru a fi eficiente, trebuie să depășească granițele unităților de învățământ și să pătrundă în universul de acasă al copilului, în cadrul familial și în mediul în care acesta se formează ca structură umană. Personalul didactic calificat s-a văzut ineficient, în condițiile în care întreaga lui activitate s-a axat pe elevul din bancă, și nu pe copilul pe care îl așteaptă acasă munca și alte responsabilități. În zonele defavorizate și în mediul rural întâlnești „copii-adulți”, zâmbete triste ale unor ființe care s-au maturizat prea devreme.
Accesul la educație le este îngrădit acestor copii care muncesc pământul cot la cot cu cei mari sau se lovesc de mentalitatea părinților, care consideră școala o formă ineficientă și fără perspective pentru viitor. Indiferent de mediu, cauzele și motivațiile sunt aceleași: dezorganizarea familiei, sărăcia, tulburări de comportament, vagabondajul și alți asemenea factori.
Educația și instruirea sunt două concepte vitale pentru atingerea scopurilor stabilite.
Ca să ne alăturăm efortului Uniunii Europene, trebuie să facem și noi sacrificii și să investim în viitor. Un prim pas este înlăturarea lipsei de perspectivă privind angajarea după terminarea studiilor, în special în zonele unde acest concept a impulsionat copiii să trudească alături de părinți la muncile grele ale câmpului.
Dacă facem o incursiune în trecut, când accesul la educație era „rezervat” unei anumite categorii sociale, vedem că și în prezent o parte a societății noastre se confruntă cu
idei similare. Altădată, copiii își potoleau setea de cunoaștere citind cu ardoare fiecare cărticică care le trecea prin mână, însă copiii zilelor noastre nu sunt stimulați spre informare, în condițiile în care sistemul educațional este gratuit. Abandonul școlar este asemenea unei bombe cu efect întârziat pentru societatea românească, nivelul de cultură al poporului se reflectă în istoria națiunii.
Importanța educației nu trebuie tratată cu superficialitate, deoarece lipsa interesului pentru formarea celor mai mici poate produce adevărate crize economice. Mâna de lucru calificată va dispărea treptat și ne vom confrunta cu efecte grave și pe termen lung ale lipsei de formare profesională.
Atitudinea colectivă în raport cu educarea copiilor noștri trebuie să genereze soluții rapide și prompte, pentru a preîntâmpina un fapt care ulterior va fi greu de redresat.
*
## „Violența, soluția simplă”
Ultimele săptămâni au fost marcate de incidente care ar trebui să ne pună pe gânduri sau măcar să ne facă să ne oprim o clipă din nebunia zilnică, din goana după scopuri de neatins, și să gândim soluții. Până mai ieri, scene în care o altercație banală de stradă se rezolva cu focuri de armă erau specifice filmelor americane. Era unica asociere care se putea face, apanajul exclusiv al ghetourilor insalubre sau al lumii interlope.
Astăzi însă România noastră, altminteri neprihănită și neîntinată de astfel de orori, se dovedește a fi gazdă promițătoare pentru violențe. Violența pare a fi cheia unei comunicări nonverbale la care recurg oameni din cele mai variate categorii sociale. Astăzi, prea multe conturi ajung să fie reglate cu pumnul sau, după caz, cu pistolul.
În școli, pumnul este soluția tuturor problemelor, de la absențe nemotivate și note de corigență, până la iubiri neîmpărtășite.
Este tardiv să căutăm vinovați în afara celor direct implicați în evenimentele evocate mai sus.
Este, de asemenea, imposibil să dăm filmul înapoi și să vedem exact momentul în care România a apucat-o pe un drum greșit. Totuși, ceea ce putem face este să regândim noțiunea de prevenție. De la instituțiile statului și până la celula societății, familia, totul trebuie regândit, reeducat și reformat.
*
## „Priorități ale momentului”
Scena politică românească a fost cuprinsă parcă de vrie în ultimele luni, producând valuri și dând naștere la adevărate confuzii, deopotrivă în rândul oamenilor politici, cât și între spectatorii acestui show interminabil. Adevăratul perdant al acestor jocuri politicianiste este însuși electoratul.
Este cât se poate de adevărat că show-ul face audiența, oamenii sunt atrași de jocul mediatic, abil condus de clasa politică, însă, în același timp, oamenii politici sunt datori a fi responsabili față de cei care i-au mandatat să-i reprezinte.
De la președinte și până la simpli membri ai unui partid, cu toții avem datoria de a ne ghida acțiunile și deciziile în funcție de oferta pe care am prezentat-o oamenilor în campania electorală și pentru care am fost creditați și aleși în funcții reprezentative.
După toate aceste zvârcoliri ale clasei politice, este momentul ca spiritele să se calmeze și să revenim la listele de priorități pe care le avem, ca oameni politici responsabili ce ne dorim cu toții să fim.
*
„Să nu uităm pensionarii”
Aduc în discuție problema pensionarului român, care afectează câteva milioane de persoane cu pensii de mizerie, care au probleme dintre cele mai diverse. Sumele pe care le primesc unii, după o viață de muncă, alții, potrivit timpului cotizat, ar putea părea hilare, dacă nu ar avea consecințe dramatice, mai ales în condițiile scumpirii progresive a traiului.
Categoria unde se încadrează numărul cel mai semnificativ al pensionarilor gălățeni, un total de 40.171, este cea cu pensii cuprinse între 301 și 500 de lei pe lună. Acestora li se adaugă cei cu pensiile minime garantate, de 300 de lei lunar, adică un număr de 10.931 de persoane. În total, 51.102 pensionari primesc sub 500 de lei lunar.
Toate deciziile de recalculare și recorelare a pensiilor, luate de guvernele de după 1989, indiferent de partidele care le-au alcătuit, nu au reușit să aducă echitatea dorită între pensionari.
Guvernele de până acum nu au reușit să clarifice această problemă într-o manieră clară, de-a lungul timpului luându-se numeroase măsuri, legislația fiind modificată până la punctul în care a bulversat pur și simplu funcționarii de la casele de pensii.
Principalele priorități legislative de care mă voi ocupa în Camera Deputaților sunt destinate îmbunătățirii traiului pensionarilor, care, din păcate, rămân cea mai defavorizată categorie a populației.
Situația în care se află pensionarii este o problemă care mă frământă și în care am hotărât să mă implic, pentru că nu pot să asist la marea nedreptate care se face acestor oameni, nu mai pot să aud expresii de genul: „Nu avem bani de mâncare, medicamente, haine, nu avem cum să achităm facturile, ne lipsesc multe pentru că pensia e mică, deși am muncit și cotizat o viață întreagă”.
În majoritatea intervențiilor pe care le-am avut pe această temă am primit același răspuns: „Nu sunt bani, nu sunt resurse”. Acestea sunt replicile favorite când vine vorba de pensionari.
Situația legată de grupele de muncă și mărirea valorii punctului de pensie la 45% din valoarea salariului mediu pe economie, conform variantei inițiale a Legii nr. 19/2000, sunt probleme ridicate la fiecare întâlnire pe care o am cu organizațiile de pensionari.
Nemulțumirea din Galați, unde sunt siderurgiști, laminoriști, navaliști, e legată de grupele de muncă.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 226/2006 au apărut și nemulțumirile datorate faptului că aceasta prevede că se vor indexa pensiile celor care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă începând cu 1 aprilie 2004.
Astfel, cei pensionați anterior acestei date nu vor primi nimic, constatându-se astfel caracterul oarecum discriminatoriu al legii.
Sper ca în perioada imediat următoare să fie identificate soluții și programe menite să vină în sprijinul pensionarilor cu venituri reduse.
Trebuie găsită neapărat o formulă care să permită scoaterea pensionarilor din mizeria socială în care se află, prin politici de protecție socială menite să ducă la majorarea pensiilor ori prin subvenționarea de către stat a cheltuielilor bătrânilor cu pensii mici pentru facturile la energia electrică, la gaze și la întreținere.
„Supraviețuirea pe timp de criză”
Consecințele nefaste ale crizei mondiale sunt acum cunoscute în întreaga lume. La fel de cunoscute sunt și cauzele. Incerte rămân însă soluțiile ei și scenariile de reconfigurare a sistemelor financiare afectate. Din nefericire, duritatea acestei crize reînvie viziuni și proiecte nefaste privitoare la organizarea economică.
Oamenii sunt preocupați de problemele cu care se confruntă, de salarii, de slujbă, de pensiile mici, iar neliniștea socială este în creștere.
În pofida situației economice dificile și a temerilor multor români, am reușit să obținem condiții optime pentru România în relația cu FMI. Partidul Social Democrat a reușit să evite un transfer al costurilor crizei pe umerii populației cu venituri modeste. Categoriile vulnerabile nu vor avea de suferit în urma acestui acord cu Fondul.
În clipa de față, avem multe lucruri importante de rezolvat. Previziunile sunt destul de îngrijorătoare. Peste 800.000 de români își vor pierde locurile de muncă în cursul acestui an.
Evident că starea de până acum nu poate continua. Este adevărat că s-au comis erori enorme și că lucrurile au fost scăpate de sub control. În mod firesc, măsurile care se iau în prezent, atât de fiecare stat în parte, cât și la nivel mondial, vor corecta aceste derapaje. Astfel, va fi reevaluat fenomenul paradisurilor fiscale netransparente, precum și modelul secretului bancar.
Se va preveni apariția conflictelor de interese în activitatea agențiilor de rating și se vor revizui standardele contabile internaționale. Nu în ultimul rând, pe lângă injectarea sutelor de mii de miliarde de dolari în economia mondială, vor fi înființate colegii internaționale de supraveghere a sistemului bancar.
Prioritatea absolută este crearea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru absorbirea forței de muncă reprezentate de românii care se vor întoarce din străinătate. Există resursele necesare, iar acordul cu FMI reprezintă un început de recâștigare a încrederii în economia românească.
Vom monitoriza modul în care sunt gestionate fondurile, vom urmări dacă investițiile publice au nivelul și coerența necesare. Putem crea locuri de muncă prin lansarea unor proiecte de investiții strategice, care vizează infrastructura și dezvoltarea rurală.
Totodată, trebuie să existe transparență în deciziile Guvernului și foarte multă deschidere față de partenerii sociali, pentru identificarea soluțiilor corecte la masa negocierilor. Regăsirea solidarității naționale este o condiție absolut necesară pentru a combate criza, pentru a reduce efectele acesteia.
Toate acestea sunt măsuri raționale prin care sistemul va fi repus pe picioare. Și totuși pericolele nu lipsesc. Ceea ce au stabilit țările bogate ale lumii înseamnă impunerea a numeroase reguli, o normare dură a activităților financiare. Statul nu are ce căuta în economie, decât ca paznic al sistemului, și nu ca jucător major al său.
Chiar dacă dificultățile crizei sunt serioase, trebuie să apărăm cu orice preț inițiativa antreprenorială. Prin natura sa, omul va încerca oricând să acumuleze și să obțină prosperitate prin efort personal. De aceea, rolul statului trebuie să fie doar acela de a veghea ca inițiativa privată și contractul să fie activități care să aducă beneficii tuturor participanților la ele, fără să pericliteze siguranța sistemului. Iar dacă vom reuși acest lucru, atunci economia și societatea însăși vor avea un viitor solid.
*
*
„Dramele de pe șoselele României”
Creșterea dramatică a accidentelor rutiere din ultima perioadă trebuie să ne dea de gândit. România este țara din Europa cu cea mai mare rată a deceselor în accidentele de circulație. În prima jumătate a anului 2009, numărul accidentelor grave a crescut cu 20%, deși agenții de circulație au ridicat cu 20% mai multe permise auto. E un paradox, pentru că sancțiunile și accidentele ar trebui să fie invers proporționale, cum se întâmplă peste tot în lume. În România, datele oficiale arată că Poliția sancționează în neștire, iar șoferii mor pe capete.
Dramele de pe șosele sunt, de cele mai multe ori, rezultatul comportamentului iresponsabil, primitiv și inconștient al celor care circulă pe drumurile publice. Într-o clipă poți pierde cel mai de preț lucru pe care Dumnezeu ți l-a dăruit – viața. Câți dintre participanții la trafic iau în serios cunoscutul slogan tipărit pe mii de indicatoare „Stop accidentelor rutiere. Alege viața!”?
Pentru a diminua moartea de pe șosele nu este suficientă o legislație drastică. Nu la legi suntem restanțieri. Viteza excesivă a devenit un hobby al posesorilor de mașini. Ei calcă accelerația până se opresc în pomi, stâlpi, se înfig în mașinile care rulează pe contrasens ori mai iau câte un pieton, biciclist sau motociclist pe capotă. Nu doar viteza este cauza principală a dezastrelor. Conducerea în stare de ebrietate, agresivitatea participanților la trafic, depășirile interzise și periculoase, neacordarea priorității, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, amplasarea pe autoturisme a unor proiectoare de mare putere și orbirea altora cu luminile de drum etc. produc mult mai multe tragedii. Din cauza lor, pericolele te pândesc la tot pasul: fie ca pieton prevăzător, fie ca șofer responsabil. Ei uită că viața unui om este în pericol dacă ei sunt grăbiți să ajungă într-un loc anume, ei uită că neacordarea priorității în trafic le poate distruge viața, ei uită că trebuie să răspundă în fața legii pentru faptele lor, ei uită că în mâinile lor stă propria viață și, mai mult, viața prietenilor sau rudelor care îi însoțesc. Însă de cele mai multe ori, regretele vin după faptă. Abia atunci conștientizează că, oricât de grăbiți ar fi, viața are, într-adevăr, prioritate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Florin Costin Pâslaru · 8 septembrie 2009 · monitorul.ai