Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2007
Informare · respins
Constantin Niță
Discurs
Înțeleg că majoritatea colegilor vor vota acest proiect de lege, dar doresc câteva precizări: în primul rând, colegului de la P.R.M. aș vrea să-i spun că s-a făcut câte ceva în anii când unii au fost pe la guvernare. Nu vreau să spun că am făcut tot ceea ce se putea. Probabil era nevoie să fi reușit privatizarea societății „Tractorul”. Nu am reușit, din păcate, deși au fost încercări multiple pe această temă.
Sigur că era de preferat ca, din cele 150 de hectare, fabrica să se restrângă undeva pe 10—15 hectare, fapt ce a fost gândit la vremea respectivă, însă, din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat.
Iar în ceea ce privește taxa de înmatriculare, vreau să-i spun domnului Gabor că noi vom vota exact așa cum ați votat dumneavoastră „pentru” și noi „împotrivă”.
Asta n-are nicio importanță, cu tractoarele, cu autoturismele. Tractoarele trebuie să-și desfășoare activitatea în agricultură, iar autoturismele sunt cele care merg în fiecare zi pe șoselele din orașe, sate și așa mai departe. Deci n-au una cu alta nicio legătură.
Vă mulțumesc și sper că veți vota pentru acest proiect de lege.
Mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.