Gavril Mîrza

„Înțelepciunea răbdării”

Mulți dintre noi suntem obișnuiți a crede că înțelepciunea este apanajul celor născuți mai demult. Mai ales dacă ne aflăm în această stare ne încumetăm a afirma că numai durata experienței de viață poate determina această calitate și chiar ne exprimăm uneori convingerea că a fi înțelept este incompatibil cu a fi tânăr, mai ales pentru faptul că înțelepciunea cu răbdare se naște și crește, iar tinerii, se știe, nu prea au de-a face cu răbdarea.

Ei bine, greșim! Poate nu în întregime, dar greșim! Cel puțin în ceea ce mă privește, nu credeam că mi se va întâmpla să mă minunez pur și simplu de câtă răbdare poate să dea dovadă un om așa de tânăr, împovărat cu atâtea răspunderi și căruia i se monitorizează, numără, măsoară, clasifică și răstălmăcesc vorbele și cele mai mici gesturi. L-am descris, așa cum îl percep eu, pe prim-ministrul Ponta. Și, cu îngăduința dumneavoastră, argumentez.

Punând în cumpănă interesul cetățenilor României legat fără doar și poate de bunul mers al economiei, Guvernul a supus aprobării Parlamentului un proiect de lege menit să tempereze ritmul de acordare a subvențiilor de stat pentru energia regenerabilă. Concret, în anul 2013, energia regenerabilă, susținută din schema de ajutor de stat cunoscută de toți destinatarii facturilor de energie electrică drept certificate verzi, a fost de 11,1% din totalul producției de energie. Proiectul de lege aprobat de noi prevede ca acest procent să fie menținut în anul 2014 și să nu se mai majoreze la 15%, cum era stipulat în Legea nr. 220/2008. Asta pentru că, ne place sau nu, așteptările anului 2008 au fost contrazise de realitățile anilor următori, când realizările economiei românești nu au mai asigurat aceeași competitivitate.

Proiectul de lege inițiat de Guvernul Ponta și aprobat de noi în 17 decembrie 2013 propunea, pe cale de consecință, menținerea pentru anul 2014 a procentului de 11,1% energie recuperabilă, pentru care să se acorde în continuare subvenția certificatelor verzi. Repet, proiectul de lege s-a născut punând în balanță, pe de o parte, interesul micului plătitor de factură de energie electrică, ca și al marilor consumatori industriali care creează locuri de muncă și trebuie să fie competitivi, iar, pe de altă parte, interesul companiilor private dornice să-și recupereze rapid investițiile făcute în producerea energiei recuperabile.

Sigur că am votat în favoarea proiectului cu pricina. La fel de sigur este că ni s-a refuzat promulgarea și proiectul s-a întors la noi în speranța că ne „vine mintea la cap”. Nu știu câți dintre noi se pot lăuda cu asta, dar cert este că pe 26 februarie am votat legea din nou. Promulgarea ni s-a refuzat și a doua oară, proiectul fiind contestat la Curtea Constituțională pentru motivul că nu fusese anunțată Comisia Europeană. În treacăt fie spus, și demonstrabil cu acte, fusese îndeplinită și această prevedere procedurală încă din august 2013. Acest du-te-vino amenința să depășească data de 1 aprilie și să ne asigure, pe lângă cunoscutele hohote de râs, urmând satisfacției de a ne mai fi păcălit o dată, și „avantajul” creșterii cu 50% a ceea ce urma să plătim, micii și marii consumatori, pentru cota de energie recuperabilă ce ni s-ar fi facturat. Și totuși în ceasul al 12-lea legea a fost promulgată. Sigur, după ce ne-au mai fost prezise niște probleme cu Europa.