Constantin Severus Militaru

## „Interlopii și decizia Schengen”

Oricât de mult am încerca să găsim explicații asupra întârzierii aderării țării noastre la Spațiul Schengen, cred cu putere că pierdem din vedere și unele aspecte care pun sub semnul întrebării eficiența instituțiilor noastre în relație cu activitățile de crimă organizată.

„Pietroi” sau „Butoane”, „Clămparu” sau „Sportivii” au devenit deja branduri de infracționalitate care nu îngrijorează doar cetățenii români, ci întreg spațiul european.

Filiere de furt, de trafic de persoane, tinere sau copii, trafic de stupefiante sau arme reprezintă obiectul de activitate al acestor grupuri infracționale, care în fața neputinței justiției s-au consolidat și mai mult.

Zilele trecute, mass-media europeană a prezentat un reportaj fără precedent asupra unuia dintre personajele cele mai temute ale criminalității europene, Clămparu. Teama pe care a instaurat-o acest infractor în țări precum Spania sau Italia îi face pe cetățenii străini să afirme că Al Capone a fost un mic infractor de cartier în comparație cu acesta.

Mii de fete tinere, amăgite cu iluzia unei vieți mai bune, au ajuns sclave sexuale în mâinile călăilor, vândute sau umilite mai ceva ca în Evul Mediu timpuriu.

În condițiile în care astfel de grupări infracționale prosperă și simpla încarcerare a „șefului” nu presupune destrămarea grupului, nu trebuie să ne mirăm că Europa ne privește cu scepticism.

Nici în interiorul țării clanurile interlope nu au mers la mănăstire să se pocăiască. Dimpotrivă! Casele pierdute ca urmare a activităților de cămătărie, rețelele de furt al autovehiculelor de lux, prostituția sau traficul de narcotice nu au avut prea tare de suferit în ultimul timp.

Insecuritatea cetățeanului român, în relație cu cei pentru care legea nu există, a crescut, iar potența financiară la care au ajuns aceste grupări cred că ar trebui să pună pe gânduri toate instituțiile abilitate ale statului român.

Nici instanțele de judecată românești sau din străinătate nu trebuie să scape de responsabilitate atunci când un infractor, care nu numai că a săvârșit fapte cu intenție, dar a și coordonat acțiunea unor grupări organizate, atunci când se vede încolțit în fața instanței dorește să dovedească lipsa facultăților mintale sau alte dizabilități, în ciuda tuturor evidențelor.