Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Interpelarea de astăzi este adresată domnului Emil Boc, prim-ministrul Guvernului României.
## Domnule prim-ministru,
În urma deplasărilor și a întâlnirilor cu cetățenii din colegiul pe care îl reprezint, am observat că aceștia sunt nemulțumiți de actuala stare de lucruri și că nu cunosc în ce
măsură dumneavoastră v-ați îndeplinit obiectivele stabilite în programul de guvernare.
În calitate de senator în Parlamentul României, doresc să contribui la buna informare a alegătorilor mei și să-i pot asigura de faptul că Guvernul duce o politică responsabilă față de problemele cetățenilor din România.
De aceea, vă rog, domnule prim-ministru, să-mi comunicați care sunt obiectivele concrete din programul de guvernare realizate deja – nu mă refer la cele aflate în stadiul de proiect sau dorință – de Guvernul pe care îl conduceți și ce anume ați reușit să îndepliniți, până în prezent, din promisiunile făcute în campania electorală din noiembrie 2008.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.