Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2017
procedural · respins
Nicolae Liviu Dragnea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă reamintesc... Vă reamintesc că, în perioada campaniei electorale, unii care aruncaseră PSD pe tobogan au jucat împotriva partidului, luptând în campanii pentru alt partid, pentru PRU, și luând în final PSD-ului tot atâtea voturi cât ar fi fost necesare pentru ca noi, pentru prima dată, să deținem majoritatea absolută în Parlament. Sigur, guvernarea PSD din 2012–2015 a fost foarte bună. Am spus-o de nenumărate ori. Din păcate, ea nu scuză greșelile politice ulterioare, care au costat partidul, practic, tot ceea ce câștigase în luptă.
Nu doresc să repetăm greșelile din trecut, nu doresc ca lucrurile să meargă înainte oricum. Puteam să stăm liniștiți și să ne facem că supraveghem premierul, Guvernul și premierul, și Guvernul să se facă și el că guvernează. Dar eu nu pot accepta să facem asta după ce în timpul campaniei electorale noi toți, toți, am fost la televiziuni și am bătut țara ca să prezentăm românilor programul câștigător pentru România. Tocmai datorită acestui fapt am câștigat alegerile cu acel scor, cel mai mare din istoria partidului.
Azi, cei care au confiscat sau vor să confiște rezultatul acestor alegeri și care s-au încuiat pe dinăuntru în clădirea Guvernului spun că Liviu Dragnea este prea autoritar. Probabil sunt autoritar, pentru că, presupun, PSD-ul a câștigat și alegerile locale, și parlamentare, când toată lumea se aștepta să le pierdem. Sunt autoritar, poate, pentru că am spus că trebuie să separăm politica de servicii? Sunt autoritar, poate, pentru că am cerut să redăm justiției independența?
Și, apropo de independența justiției, nu putem să ne prefacem că ce s-a întâmplat luni și marți cu trei colegi de ai noștri reprezintă doar o coincidență. Luni și marți, președintele executiv al PSD și președintele de control al SRI, sigur, o comisie neimportantă, au fost chemați la DNA, așa, ca martori, pentru imagine. Ieri, un coleg de al nostru – înțeleg astăzi că a deranjat foarte mult că a prezentat o evaluare – a fost luat cu mascații de acasă.
Asta este calea pe care trebuie să mergem în continuare? La nesfârșit? Și această țară să rămână captivă unor forțe care nu participă în alegeri?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.