Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2019
procedural · adoptat
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**
Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnă prim-ministru,
Stimați membri ai Guvernului, Stimați senatori și deputați,
Vă pot spune că, în calitate de parlamentar, am trecut prin nenumărate moțiuni de cenzură, la unele din ele am fost în sală, la altele am fost în banca ministerială, iar timp de 4 ani, ca fost prim-ministru, am fost confruntat cu moțiuni de cenzură nenumărate, din păcate pentru cei care le-au inițiat, niciuna de succes. M-am obișnuit, în toți acești ani, să dau piept cu tot felul de acuzații la adresa mea sau la adresa Guvernului pe care îl conduceam sau din care făceam parte. Am trecut mereu peste aceste acuzații, unele de-a dreptul deșănțate, hilare, pentru că am înțeles că acesta este jocul democratic, este dreptul opoziției de a depune moțiune de cenzură, este un moment adânc și larg mediatizat, stau rudele și vă urmăresc, prietenii, unii din activiștii de partid, e un spectacol, fără doar și poate.
Totuși, cred că textul prezentei moțiuni de cenzură, cu toată experiența pe care o am, mi-a pus capac. O fi semn că politicienii nu mai au imaginație. Sau poate au prea multă, după ce am ascultat aici textul recitat atât de emoționant de colega noastră de la USR.
Fără îndoială, vă asigur, nu cred că guvernarea PSD–ALDE este una perfectă. Departe de a fi perfectă. Am făcut însă și lucruri bune, unele foarte bune, am făcut și greșeli. Dar, ca să citesc – și dați-mi voie acum să citez: „în doi ani și jumătate PSD și ALDE au dezbinat o țară întreagă, au distrus rolul instituțiilor fundamentale”, ori că: „nu știți să guvernați decât prin amenințări, șantaj, violențe și teroare”..., haideți să fim serioși, mi se pare cam prea mult.
Am știut că moțiunea aceasta nu este serioasă, am văzut că a fost citită de finul meu, dar nu mă așteptam să mergeți până acolo. Adică dumneavoastră, inițiatorii acestei moțiuni, vorbiți de dezbinare, de amenințări, de șantaj și de teroare?
Dumneavoastră, care sunteți reprezentanții unor partide incapabile în ultimii ani să câștige alegerile pentru a accede la putere, dar vreți să o faceți prin mitinguri perpetue, prin pichetări de instituții, prin lupte cu jandarmii...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.