Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2012
Dezbatere proiect de lege · respins
Roberta Alma Anastase
Discurs
Intervenții în cadrul dezbaterilor generale dacă sunt? Și am să atrag atenția celor de la pază că există un loc rezervat presei și cred că ar trebui să știe mai bine cei de la pază. Atrag atenția Secretariatului general asupra acestui aspect.
Propunerea legislativă privind posibilitatea angajării în mediul privat a persoanelor pensionate anticipat. Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei, nu a întrunit numărul necesar de voturi și, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o ședință ulterioară, potrivit art. 104 alin. (3) din regulament.
În conformitate cu prevederile art. 106 din Regulamentul Camerei Deputaților, Camera Deputaților trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.
Întrucât în raportul comisiei sesizate în fond nu există amendamente, inițiativa legislativă trece la votul final.
25. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Inițiatorul?
Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.