Eugen Bejinariu

Intitulez declarația mea de astăzi, în ajunul aniversării a 89 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, „Congresul General al Bucovinei a hotărât Unirea”.

În urma Războiului Ruso-Turc din 1768–1774, partea de nord a Moldovei, un teritoriu de 10.443 kilometri pătrați, cu populație românească, a fost anexată Imperiului Habsburgic și numită apoi Bucovina. După 144 de ani de dominație străină, în toamna anului 1918, au avut loc primele manifestări pregătitoare pentru revenirea acestui teritoriu la România.

În Camera Superioară a Parlamentului din Viena, la 4 octombrie 1918, au fost discutate cele 14 puncte ale propunerilor președintelui american Woodrow Wilson, iar unul dintre aceste puncte preciza că popoarele monarhiei austro-ungare se pot organiza autonom.

Un grup de intelectuali din Cernăuți, din inițiativa profesorului Sextil Pușcariu, s-a întrunit la 12 octombrie 1918 în casa doctorului Isidor Bodea, directorul Spitalului de Copii, și a discutat despre unire. Au participat: Sextil Pușcariu, Isidor Bodea, Dionisie Bejan, Max Hacman, Al. Procopovici, Vasile Bodnărescu, Ștefan Saghin, O. Gheorghiu, O. Gheorghian, V. Marcu, Iacobovici-Boldișor, C. Homiuc, Gh. Șandru și Alex. Vitencu.

Un rol important în afirmarea și promovarea drepturilor naționale ale poporului român din Bucovina l-a jucat și ziarul „Glasul Bucovinei”, care în primul său număr, din 22 octombrie, cuprindea articolul „Ce vrem?”. În acest articolprogram, semnat de 14 intelectuali bucovineni, se spunea: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoșesc și să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre românești. Nu mai vrem să cerșim de la nimeni drepturile care ni se cuvin...”

Intelectuali de marcă și reprezentanți ai partidelor politice au hotărât să convoace, pentru 27 octombrie, la Palatul Național din Piața Unirii, o adunare națională, adunare care s-a declarat constituantă, și a ales Consiliul Național Român, format din 50 de persoane.

Adunarea constituantă a adoptat moțiunea în care se prevedea unirea tuturor românilor într-un stat național independent, în urale și cântece: „Trăiască România Mare!” și „Deșteaptă-te, române!”.

Atunci, preotul Dionisie Bejan, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a rostit cuvintele biblice, de autentică semnificație pentru acest moment: „Acum slobozește, Doamne, pe robul tău, căci îmi văzură ochii mântuirea neamului”.

Românii, bărbați și femei, au străbătut străzile orașului Cernăuți, au înălțat steaguri tricolore, iar Iancu Flondor a cerut guvernatorului Etzdorf predarea puterii către români și

retragerea soldaților români înrolați în armata austriacă de pe front. În aceste împrejurări au apărut tulburări din partea ucrainenilor, ceea ce l-a determinat pe Iancu Flondor să cheme în ajutor armata română.

La 11 noiembrie, trupele române conduse de generalul Iacob Zadik au intrat în Cernăuți, restabilind ordinea și participând la preluarea puterii.