Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 septembrie 2010
other
Roberta Alma Anastase
Alegerea vicepreședinților, chestorilor și secretarilor Camerei Deputaților
Discurs
Intrând în aspectele legate de ordinea noastră de zi, așa cum ea a fost întocmită de Biroul permanent și aprobată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, a fost distribuită tuturor deputaților, iar pe ordinea de zi figurează astăzi alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților.
Din Biroul permanent fac parte 4 vicepreședinți, 4 secretari și 4 chestori, aceștia fiind aleși la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Pentru început, am să vă prezint numărul de locuri care revin fiecărui grup parlamentar. Așa cum știți bine, s-a negociat încă de la începutul acestei legislaturi. Am să invit, după aceea, liderii de grup pentru a prezenta modificările intervenite în componența și conducerea grupurilor parlamentare și, în același timp, propunerile dumnealor pentru funcțiile pe care aceștia le dețin în interiorul Biroului permanent al Camerei.
Vor trebui să propună, în același timp, liderii de grup și membrii unei comisii de numărare și validare a votului, astfel încât procedura de vot să poată fi dusă până la capăt.
Vă reamintesc, Biroul permanent este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configurația politică inițială a Camerei.
Prin urmare, avem următoarea distribuție a locurilor de vicepreședinte în interiorul Biroului permanent: Partidul Democrat Liberal – un loc, Partidul Social Democrat + Partidul Conservator – două locuri, Partidul Național Liberal – un loc.
În ceea ce privește secretarii, Partidul Democrat Liberal are două locuri, Partidul Social Democrat + Partidul Conservator – un loc și Partidul Național Liberal – un loc.
În ceea ce privește chestorii, Partidul Democrat Liberal are un loc, Partidul Social Democrat + Partidul Conservator – un loc, Partidul Național Liberal – un loc și UDMR – un loc.
Dacă sunt observații în legătură cu acest lucru?
Nu sunt.
Am să invit acum fiecare lider de grup pentru a prezenta lucrurile despre care am vorbit.
Domnul Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.