Călin Potor

„Intrarea în legalitate a romilor, un pas spre o țară normală!”

Multă lume a hulit un act legislativ emis în vederea aprobării instrucțiunilor de aplicare a Legii privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei. Acesta prevedea acordarea sumei de 200 de euro pentru familia în care fiecare dintre soți se află la prima căsătorie și are domiciliul sau reședința în România. Opinia publică a condamnat avalanșa de cereri de căsătorie cu care s-au confruntat primăriile, deoarece marea majoritate a acestora au venit din partea unor cupluri de romi, trecuți binișor de vârsta la care oamenii se căsătoresc.

România este totuși o țară săracă, drept pentru care numeroase cupluri s-au căsătorit pentru acei 200 de euro, în unele cazuri bani buni pentru un început de... sfârșit de viață, însă partea plină a paharului este faptul că autoritățile locale au profitat din plin.

Dincolo de hazul unor mariaje între persoane de peste 70 de ani, acordarea bănuților respectivi a venit ca o mană cerească pentru unii primari de comunități certate cu legea din punctul de vedere al actelor de identitate. Mulți oameni tot nu au catadicsit să intre în legalitate, degeaba i-au amenințat ani de zile până acum primarii și polițiștii. Acum însă, dând buluc după banii pentru căsătorie, acești cetățeni ai României europene au documente la zi, cărți de identitate și de alegător, fapt ce contribuie inclusiv la stabilirea corectă a populației din fiecare localitate în parte, la prezența corectă la urne, dar și la corectitudinea viitorului recensământ al populației.

În concluzie, nu pot decât să împărtășesc părerea primarilor de localități cu un procent însemnat din populație de etnie romă, care s-au bucurat că noul act normativ le aduce obștea în legalitate, după ani și ani de eforturi zadarnice.

*

„Pro sau contra recunoașterii malpraxisului?”

După peste 20 de ani în care ne-am lăudat că am construit o democrație și în care ne-am asumat toate libertățile pe care democrația le aduce cu sine, a sosit momentul să ne asumăm și obligațiile pe care le impune o adevărată democrație. Cred că, încet-încet, a venit și rândul medicinei. Pentru a face curățenie în medicină este însă nevoie, se pare, de mai mult timp. Bulversările legislative de după 1990 nu au făcut altceva decât să încurajeze dezertarea medicilor și asistentelor, plecarea lor peste hotare, și în niciun caz la mult dorita stabilitate.

Este îngrijorător faptul că, deși s-au ridicat atâtea acuzații de malpraxis, mai ales la nivelul specialităților chirurgicale, din anul 1940 nimeni nu a mai răspuns penal pentru erorile profesionale, iar acest lucru nu înseamnă, din păcate, că nu există malpraxis în România.

Medicii ar trebui să conlucreze mai strâns cu specialiștii în drept, pentru a se stabili o legislație concretă și coerentă, mai ales în acest domeniu destul de controversat și ambiguu. România ar trebui să intre în Europa și din acest punct de vedere, iar sistemul sanitar, prin reprezentanții săi cei mai de seamă, medicii, ar trebui să-și asume cu mai multă seriozitate rolul important pe care îl are în societate și obligațiile pe care le are față de pacienți, atât moral, cât și profesional.