Florin Costin Pâslaru

„Întreaga Românie a intrat la apă”

Dacă lăsăm deoparte criza mondială, e evident că România plutește în derivă. O derivă cu atât mai îngrozitoare

cu cât autoritățile o miros, o adulmecă, o percep, dar nu pot s-o rezolve. Tot omul cu capul pe umeri știe că, în perioada imediat următoare, vor urma curbele de sacrificiu. Toți știu, cu excepția Guvernului, care se încurcă în declarații contradictorii.

Din resurse proprii nu se poate asigura finanțarea minimală și e musai să întindem, din nou, mâna către FMI. Guvernanții acceptă cu jumătate de gură că au zbârcit-o (încă o dată) cu evaluarea crizei. Însă, de ce poporul nu e informat corect despre adevărata situație? De ce e aburit cu statistici și afirmații ridicole? Poate pentru ca să nu se producă panică. O fi și asta o tehnică guvernamentală.

Ca în orice țară sărăcită, infracționalitatea explodează, corupția sporește, graba zapciului și ploconeala vânătorului de recompense cresc exponențial. Agresivitatea infractorului, ca și nerușinarea escrocului exprimă în absolut nesiguranța prezentului. La nivelul cel mai înalt, aceeași foame. Legea lui OM – ești om cu mine și cu partidul meu, sunt om cu tine și ai tăi – e singura lege funcțională.

În fața acestei invazii a lăcustelor, cetățeanul se simte abandonat. El, a cincea roată de la căruță, dospește o ură grea. Iar România actuală e compusă din milioane de Românii mici, familiale sau individuale, mustind de ură, de revoltă, de neputință.

E clar că, azi, România nu mai e a noastră. Când am pierdut-o? Unde ne-a fost capul?

## „Dumnezeu să binecuvânteze Polonia!”

În aceste zile, Polonia a preluat martiriul Americii. Miliarde de pământeni sunt cu ochii pe drama unei națiuni care și-a pierdut, într-o clipă, nu doar președintele, ci și mulți alți demnitari de frunte.

Miliarde de pământeni, de la locuitorii marilor orașe la băștinașii junglei tropicale, simt fiorul unei solidarități emoționante. Un gând bun, o părere de rău, un moment de reculegere sau o lacrimă vărsată în tăcere sunt tot atâtea manifestări ale omeniei care sălășluiește în profunzime. În astfel de clipe nu mai există oameni buni și oameni răi. Există doar oameni, a căror respirație însumată dă naștere unui uragan capabil să curețe lumea de gânduri rele. În fața răului, suntem cu toții mai buni.

Polonia nu este o națiune oarecare pe harta Europei, ci una trecută prin încercări teribile de-a lungul istoriei. Și totuși, Polonia a renăscut.

Polonia merge mai departe. Iar tonele de ceară vărsate din lumânările aprinse, precum și tonele de lacrimi cu care sunt udate cele 97 de morminte sunt garanția renașterii unei națiuni admirabile. Aceeași națiune care spre sfârșitul anilor ’80 a dat semnalul ieșirii Europei de Est din infernul comunist.

Acum, o națiune europeană se află în dificultate. Să fim alături de ea, cu fapta și cu gândul!