Ovidiu Ioan Dumitru

„Învățământul corigent, sănătatea bolnavă”

Bugetul pentru anul 2014, denumit generic de către Guvern „bugetul cetățeanului”, pare mai degrabă un buget al sărăciei, peticit cu ajutorul unei fiscalități crescute, care nu va face decât să sufoce mediul de afaceri și românul plătitor de taxe și impozite. Premierul Victor Ponta a anunțat pentru anul 2014 majorări ale salariului minim pe economie de până la 900 de RON și o indexare a pensiilor cu 4% (prevăzută de altfel în lege). Mă întreb însă: cât vor resimți românii, în bugetul propriu, aceste majorări care nu reprezintă decât „praf în ochi” aruncat pentru a acoperi alte anunțuri care fac referire la introducerea unor biruri noi și creșterea unor contribuții, taxe, impozite și accize? Vorbim de majorarea accizelor la carburanți – cu 19,4% pentru motorină și, respectiv, 21,1% pentru benzină –, creșterea contribuției la pensiile private de la 4% la 4,5% și a taxelor locale pentru persoanele fizice cu peste 20%, dar și de introducerea de noi taxe și impozite pentru construcțiile speciale.

Și, încă o dată, în bugetul pentru anul 2014 nu sunt reflectate măsuri de încurajare a mediului de afaceri, în principal a IMM-urilor, care reprezintă motorul economiei, dar și al investițiilor creatoare de locuri de muncă.

Cel mai îngrijorător lucru însă, și asupra căruia aș dori să trag un semnal de alarmă prin intermediul declarației politice de astăzi, este subfinanțarea, consfințită prin proiectul de buget pentru anul 2014, a două sisteme vitale pentru orice societate, educația și sănătatea.

În anul 2008, liderii partidelor parlamentare și-au asumat, prin semnarea Pactului Național pentru Educație, alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. Prevederea a fost introdusă în 2011 și în Legea educației naționale. În cei 5 ani scurși de la semnarea pactului și după multe guverne perindate la putere, sistemul educațional nu a primit niciodată cei 6% promiși. România, cu un procent de 3,21% din PIB alocat în 2013, se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile înregistrate în sistemul de învățământ, departe de țări precum Norvegia, Danemarca, Suedia sau Marea Britanie, care alocă peste 7% din PIB educației. De altfel, media în UE este de peste 5% din PIB alocat acestui domeniu.

Situația este asemănătoare și când vine vorba de sistemul sanitar, unde România, cu un procent de 3,9% din PIB alocat în 2013, ocupă un loc codaș, media Uniunii Europene fiind de 9%. Un exemplu în acest sens îl oferă Elveția, Germania, Franța, Austria, Belgia, care alocă peste 10% din PIB, Norvegia, Finlanda, Spania, Italia, Marea Britanie, Olanda, cu peste 8%, sau Slovacia, Irlanda, Ungaria, cu peste 7% din produsul intern brut.

Vorbim de o subfinanțare cronică a principalilor piloni de susținere a unei comunități. Aceste cifre nu fac decât să reflecte un învățământ corigent și un sistem sanitar bolnav și arată neputința unei societăți de a evolua și a prospera. Amintiți-vă, stimați guvernanți, că de investiția în resursa umană depinde competitivitatea unei țări, iar de starea sănătății populației depind atât productivitatea muncii, cât și rezultatele activității desfășurate. Un stat funcțional și care să asigure bunăstare este cel care garantează dreptul la educație și sănătate și care își tratează cetățenii ca pe niște indivizi cu drepturi.