Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 aprilie 2019
final vote batch · respins
Florin Claudiu Roman
Discurs
„Învățământul dual are nevoie de o stimulare reală!”
Mă bucură faptul că a fost adoptată de Camera Deputaților propunerea legislativă, inițiată de mine, care prevede creșterea cuantumului bursei pentru elevii din învățământul profesional și dual de la 200 de lei la 300 de lei, precum și o majorare anuală cu 150 lei a cuantumului burselor profesionale începând din anul 2020. Astfel, această bursă urmează să ajungă la cuantumul de 900 de lei sau echivalentul a 200 de euro. Practic, proiectul de lege al PNL este similar modelului german, unde elevii au fost atrași să urmeze cursurile învățământului profesional și dual prin oferirea de burse consistente.
Regret însă că această adoptare a inițiativei menționate a fost una tacită în Camera Deputaților, și nu prin vot, așa cum ar fi fost firesc în cazul unei propuneri atât de importante pentru stimularea învățământului dual!
În condițiile în care România se confruntă de ceva vreme cu o criză acută a forței de muncă, dar în special cu tergiversarea îndelungată a adaptării ofertei la cerințele reale ale pieței muncii, deci, implicit, cu reformarea urgentă a învățământului în acest sens, consider că în Parlamentul României este nevoie de dezbateri ample pe tema revigorării învățământului profesional, precum și de găsirea celor mai bune și viabile soluții pentru stimularea acestui tip de învățământ.
Ceea ce se întâmplă deja pe piața muncii – și mă refer la faptul că din ce în ce mai mulți întreprinzători își caută forță de muncă în afara granițelor țării – ar trebui să reprezinte un serios semnal de alarmă pentru cei din PSD–ALDE, care guvernează de câțiva ani buni România, dar care nu au luat niciun fel de măsuri concrete până în prezent în privința revigorării învățământului dual.
Cred că pentru a face atractiv cu adevărat învățământul dual este nevoie nu numai de vorbe în vânt ale Guvernului și ale majorității parlamentare aflate la putere, ci este nevoie în primul rând de fapte, adică de măsuri concrete, așa cum sunt cele de acordare a unor burse consistente! Sunt convins că numai astfel de măsuri stimulative îi pot convinge pe elevii care își doresc să aibă o meserie să se îndrepte cu încredere spre această formă de învățământ. În plus, având în vedere mediul din care provin în general aceștia, trebuie să aibă și siguranța că au șansa de a obține niște alocări financiare prin burse, din care ar putea supraviețui cât de cât decent, evitându-se ca ei să fie nevoiți să plece în străinătate, în căutarea unui trai mai bun.
se regăsește obligativitatea salariului minim brut de 3.000 de lei pentru angajații din construcții, ceea ce înseamnă un salariu minim de circa 2.352 de lei, aproape 500 de euro.
Angajatorii spun că facilitățile, respectiv eliminările și scăderile de taxe și contribuții care au însoțit obligația de majorare a salariilor din acest domeniu au atenuat impactul măsurii, astfel încât nu au existat costuri salariale mult mai mari.