Ion Bălan

„Învățământul gratuit... costă”

Zilele acestea, Parlamentul este vizat de protestele sindicaliștilor din învățământ, iar noi trebuie să răspundem unor întrebări care se tot pun, neîncetat, de ani buni, legate de finanțarea educației în România.

Știm cu toții ce efecte a avut asupra învățământului faptul că acest sector a fost subfinanțat ani la rând – dascăli mai puțini, suplinitori mai mulți și cu rezultate mai slabe, demotivarea inclusiv a acelora care obișnuiau să pregătească olimpici, bază materială precară în școli și, prin urmare, creșterea costurilor cu educația suportate de părinți și, nu în ultimul rând, amplificarea unui fenomen periculos: corupția corpului didactic – și dovadă stau cazurile de profesori anchetați la examenele naționale.

Lipsa banilor nu este o scuză pentru lipsa de interes – de acord cu cei care susțin acest lucru – însă reprezintă o cauză clară a scăderii nivelului de pregătire a dascălilor și a copiilor. Or, acest lucru ne va afecta pe termen lung, iarăși un lucru știut și acceptat de toată lumea.

Și totuși nu reușim, ca țară, să mobilizăm resursele necesare pentru acest sector, iar astăzi suportăm consecințele.

Și, așa cum spuneam, lipsa banilor acordați învățământului afectează, inevitabil, copiii și bugetele familiilor acestora.

Deși legea prevede gratuitatea învățământului public, realitatea ne arată că părinții trebuie să facă față unor cheltuieli strâns legate de școlarizarea copiilor. Fie că este vorba despre uniformă, manuale gratuite, dar pe care părinții le cumpără, manuale alternative, rechizite, fondul clasei și al școlii, transportul spre școală și dinspre școală sau meditații, costurile „ascunse” ale învățământului reprezintă obstacole greu de depășit în calea dreptului la educație al tuturor copiilor, mai ales pentru familiile sărace, iar acest lucru va acutiza o anomalie pe care o trăim deja în prezent, respectiv că fiecare copil va avea acces la un învățământ de calitate dacă situația socioeconomică a familiei sale îi va permite asta.

Având în vedere realitatea de care mă lovesc zilnic în colegiul pe care îl reprezint, nu pot să nu susțin cererile personalului didactic și să nu fiu de acord cu acordarea suplimentară de resurse materiale vitale educației în România.

Și am încredere că proiecțiile bugetare pentru 2014 vor fi corelate cu condițiile reale din școlile românești.