Vasile Florin Stamatian

„Învățământul gratuit din România este pe bani. Părinții asigură gratuitatea acestuia!”

Voi prezenta astăzi un subiect care ar trebui să dea de gândit celor care se află la conducerea acestei țări. Chiar dacă au trecut 27 de ani de la așa-zisa revoluție și de la intrarea în așa-zisa democrație, situația școlii românești continuă să se degradeze, iar încercările succesive de reformare s-au întrecut în mari insuccese și chiar în modificarea tragică a destinelor copiilor noștri.

Și aici nu mă refer doar la situația clădirilor școlare și preșcolare, care, în cele mai multe cazuri, sunt insalubre, continuând să existe toalete în curtea școlii, fără spații igenico-sanitare sau alte dotări atât de necesare pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ. Vorbesc și de proasta infrastructură școlară, de multele modificări, mai bune sau mai proaste, aduse organizării învățământului, care au dezorientat atât elevii, cât și părinții.

Proasta salarizare a cadrelor didactice a avut ani de zile consecințe grave asupra capitalului uman specializat și cu experiență, cadre care au migrat masiv spre alte sectoare de activitate, iar acum cu mult hulita Lege a salarizării bugetarilor, aceștia continuă să fie nemulțumiți, pentru că mărirea este nesemnificativă.

De cele mai multe ori, părinții sunt nevoiți să cumpere manuale școlare, să contribuie la diferite fonduri, unele cu lungă tradiție: fondul clasei, fondul școlii, paza școlii, iar proastele obiceiuri nu se opresc aici. Părinții care doresc binele copiilor trebuie să umble adânc în buzunar și să apeleze la meditații particulare, extrem de costisitoare pentru foarte mulți dintre aceștia. Culmea ironiei este că aceste meditații se fac cu aceiași profesori care ar trebui să își facă treaba la orele de curs.

Principiul constituțional „învățământul obligatoriu este gratuit” nu este deloc adevărat și mulți copii din păturile sociale sărace sau din mediul rural nu ajung să absolve o facultate, fiind condamnați la eșec, iar profesorii noștri nu mai beneficiază de recunoștință și de respect.

Cauza este clară și dureroasă – dezinteresul statului pentru educație, școli la nivel central și local care primesc bani prea puțini, insuficienți pentru ca accesul la educație să fie gratuit; nu mai vorbesc și de calitatea acestuia, calitate pe cale de dispariție. Și la acest capitol – educație – România este campioană: cei mai puțini bani alocați educației, dezinteres și ignoranță pentru zonele sărace și rurale, unde abandonul școlar este în creștere.

Alocarea de resurse financiare substanțiale va duce la o eficientizare a activității educaționale și acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede, deoarece educația din România nu mai poate aștepta încă 27 de ani.