Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 martie 2014
other
Mircea Lubanovici
Discurs
„Învățământul românesc, între politic și performanță”
Prin declarația de astăzi doresc să vă atrag atenția asupra subiectului delicat al învățământului românesc. Vă reamintesc că ieri, 3 martie 2014, elevii de clasa a XI-a și a XII-a au susținut simularea probei scrise de bacalaureat la Limba și literatura română. În ciuda agitației și a incertitudinilor de pe scena politică, consider că acest subiect trebuie să fie unul de interes național. Contrar falsei impresii a performanței ridicate a sistemului de educație românesc, cifrele ne arată realitatea: anul trecut doar 56,4% din absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul, după ce în 2012 promovabilitatea la nivel național a fost de 44,26%. În acest context, suntem datori să ne concentrăm
eforturile spre domenii de importanță vitală pentru viitorul și bunăstarea României, și nu spre certuri politice trecătoare!
Stimați colegi, așa cum am susținut în nenumărate rânduri, contextul global ne obligă să performăm într-o societate a cunoașterii, iar pentru aceasta avem nevoie de resurse umane specializate, capabile să răspundă la cerințele unei piețe în continuă dezvoltare. Din păcate, fără voință și susținere reală din partea politicului nu vom reuși să atingem acest obiectiv al performanței. Cred cu tărie că succesul sistemului de educație nu trebuie limitat la rezultatele olimpice excepționale, ci trebuie măsurat prin realizările așa-numiților elevi de nivel mediu. Cu cât acest nivel este mai ridicat, cu atât cresc șansele noastre pentru o dezvoltare inteligentă a economiei și a societății. Cu toții știm că factorul cel mai important într-o economie este cel uman, de aceea consider prioritar sistemul de educație!
Este adevărat, problemele asociate sunt considerabile – salarii mici pentru profesori, motivația redusă a acestora, chiar slaba pregătire în unele cazuri; materii și manuale neconectate la realitățile actuale; interesul redus al elevilor pentru școală; o finanțare mereu redusă, continua reformă a sistemului de educație. Provocările sunt ridicate, dar aceasta nu înseamnă că trebuie abandonat domeniul învățământului! Doar pentru că rezultatele nu sunt vizibile pe termen scurt și nu aduc voturi la scrutinele electorale nu înseamnă că guvernanții trebuie să ignore educația! Din acest motiv, consider că trebuie să privim foarte atent spre învățământ și să nu lăsăm calculele politice să îl compromită!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.