Aurel Vlădoiu

„Învățământul românesc, la răspântie”

Art. 2 din Legea învățământului preuniversitar îi conferă acestuia statutul de prioritate națională. Importanța învățământului este cvasirecunoscută dar, din păcate, doar oficial, în plan declarativ. În realitate, învățământul românesc a trecut demult într-un plan secundar al preocupărilor statului. Succesele obținute la olimpiade de câteva „vârfuri” reprezintă mai degrabă rezultate ale „industriei meditațiilor”, la care au acces procente infime de privilegiați. Oricum, foarte puțini dintre acești olimpici vor ajunge să lucreze în propria lor țară. Chiar și ei vor întâmpina, în continuare, dificultăți în afirmare, generate de învățământul nostru care amplifică nejustificat valențele teoretice ale actului de învățământ în detrimentul celor practice.

Rezultatele oricărei zone de activitate a societății sunt direct proporționale cu seriozitatea cu care a fost elaborată legea care reglementează acea zonă. Iată de ce m-am decis să vă prezint tehnic câteva considerații asupra Proiectului legii învățământului nostru.

Titlul I – Dispoziții generale:

Art. 4 alin. (2): Lipsește ca finalitate a învățământului preuniversitar formarea adolescentului care să poată răspunde la cerințele societății moderne românești, adaptabil la transformările și necesitățile actuale ale pieței muncii.

Titlul II – Structura învățământului preșcolar:

Art. 15 alin. (2) 1 Trebuie precizat expres faptul că educația timpurie (0–3 ani) este facultativă, copilul în această perioadă a vieții având evident nevoie de mama sa, și nu de „formarea unor competențeˮ. Corelarea nivelurilor sistemului de învățământ cu drepturile și obligațiile părinților legate de creșterea nou-născutului este imperios necesară. Sunt situații în care copilul, din cauza unor probleme, nu poate urma în întregime întreg învățământul preșcolar, fiind necesară o îngrijire specială a acestuia. Deci art. 15 alin. (3) care precizează ca învățământul preșcolar constituie învățământ obligatoriu trebuie modificat.

La capitolul II secțiunea a 2-a art. 22, în legătură cu clasa pregătitoare, trebuie specificat în ce constă aceasta și ce personal didactic se va ocupa de desfășurarea activității (educator sau învățător).

În cadrul secțiunii a 3-a – Învățământul secundar inferior, gimnaziu, la art. 15 alin. (2) 3 legea prevede ca acesta să cuprindă 5 clase, respectiv V–IX, lucru care este foarte greu de realizat din cauza a două motive: supraaglomerarea școlilor generale existente prin suplimentarea cu clasa a IX-a și prin imposibilitatea predării programei de clasa a IX-a de către profesorii de gimnaziu.

Dacă s-au gândit soluții la aceste probleme, ar trebui exprimate în lege, pentru a putea fi comentate și găsită varianta cea mai bună. Consider că actuala împărțire a învățământului preuniversitar este funcțională și n-ar trebui, momentan, făcute alte experiențe, cu urmări grave pentru elevi si profesori. De asemenea, învățământul secundar superior – liceul ar trebui să rămână sub forma actuală, rămânând obligatorii 10 clase, lucru corelat și cu Codul muncii în legătură cu vârsta minimă la care un adolescent poate desfășura o activitate remunerată.