Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 septembrie 2018
other · respins
Florin Iordache
Aprobarea suplimentării ordinii de zi 28
Discurs
Invit colegii să ia loc în bancă, să putem începe ședința de plen.
Îl invit și pe domnul secretar Buican.
Doamnelor și domnilor deputați,
Continuăm lucrările ședinței Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 328 de deputați și-au înregistrat prezența un număr de 142.
Vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de miercuri, 5 septembrie; programul de lucru pentru perioada 4–8 septembrie 2018; lista rapoartelor depuse în perioada 25 iulie – 5 septembrie; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate și care urmează să fie avizate de comisiile permanente.
Programul de lucru pe care Biroul permanent vi-l propune este: astăzi, până la 11.30 – dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; pauză, până la ora 12.00; la ora 12.00 – vot final; la încheierea ședinței de vot final avem ședința Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor.
Intervenții pe procedură dacă sunt?
Da, domnul Zisopol, vă rog.
La ordinea de zi, înțeleg.
Vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.