Gavril Mîrza

„Ipocrizia ca principiu călăuzitor”

Dacă omul este făcut așa, va fi ipocrit în văzul lumii, chiar dacă, măcar o vreme, reușește să-și înfrâneze pornirile și să-i mai păcălească pe cei cu care are de a face. O regulă ușor de observat în comportamentul ipocriților este schimbarea de atitudine determinată de interes, la modul declarativ, desigur, căci, în realitate, nici ei, ipocriții, nu mai pot spune ce cred cu adevărat. Ca să nu las loc de falsă înțelegere, afirm că atât cât pofta le-o cere ipocriții afișează o anume față, de care năpârlesc fără scrupule dacă interesul li se schimbă. Și am argumente solide să afirm că în politică acest lucru se vede mai clar și cu atât mai hidos decât în alte domenii. Iar în politica românească avem de a face cu adevărați performeri în branșă.

Nu mă pot lăuda că aș fi în stare să ierarhizez politicienii ipocriți într-un clasament. Sunt atât de uluitori în ceea ce spun, încât ceea ce fac rămâne fără calificative. Din acest punct de vedere, aș putea fi tentat să mă întreb, desigur, retoric, când a fost sincer un aliat care nu s-a rușinat să trădeze o masă uriașă a electoratului românesc, electorat care i-a acordat cu speranță votul. Cu speranță în ceea ce promitea alianța în care era parte. Spunea adevărul atunci când afișa amiciție, comuniune de idei și idealuri, adversitate fățișă, agresivă față de aceiași adversari politici, țeluri comune inalienabile? Sau acum când declară „pus pe furat” fostul aliat? Cum de n-a băgat de seamă neschimbarea PSD-ului în raport cu anul 2004, în vremea îmbrățișărilor publice și a aparițiilor la diverse tribune umăr la umăr cu acest PSD „pus pe furat tare”? I-au trebuit mai bine de doi ani de la înființarea USL-lui să bage de seamă că a bătut palma cu unii care n-au mai evoluat din 2004? Asta da perspicacitate politică!

A stat lângă niște hoți mai bine de doi ani fără să-i simtă? I-a simțit și nu i-a oprit? Atunci este la fel ca ei și n-are creditul moral să-i acuze! În aceeași idee se declară împotriva a ceea ce susținea cu tărie până mai ieri. A semnat scrisoarea către FMI în care acciza pe carburanți era susținută, a clamat că nu renunță la acciză nici în ruptul capului, a votat bugetul în care acciza era declarată și luată în considerare și acum, ca un veritabil isonar al Cotroceniului, se declară împotrivă și încearcă s-o blocheze! Ba mai și pretinde, la modul imperativ, scăderea CAS-ului în vară. Cum să adopți măsurile de relaxare fiscală, între care reducerea CAS, dacă blochezi acciza?

Să privim atenți aceste comportamente, doamnelor și domnilor! Nu ne va fi greu să convenim asupra celor afirmate la începutul intervenției mele. Atâta vreme cât alianța părea să fie cel mai potrivit vehicul în escaladarea Cotroceniului, alianța era bună, adică de folos, iar aliații, vorba lui Caragiale, „pupat toți piața endependenți”. Dacă interesul n-a mai fost servit de aliați la cotele dorite de ipocrit, ba chiar aceștia și-au îngăduit manifestări ale coloanei vertebrale proprii, atunci s-a făcut vizibilă o altă față a aceluiași individ. Cea care hulește pe cei cu care se înfrățea și pe care astăzi îi dezavuează cu dispreț.