Dan Dumitru Zamfirescu

„Iresponsabilitatea regimului Băsescu–Tăriceanu”

Actualii jucători de pe scena politică românească, în frunte cu jucătorul numărul unu, președintele Traian Băsescu, trec sub tăcere declarația extrem de periculoasă pentru siguranța națională a României, exprimată vineri, 22 februarie 2008, de Dmitri Rogozin, reprezentantul Rusiei la NATO, și anume: „Dacă Uniunea Europeană adoptă o poziție comună sau dacă NATO își depășește mandatul în Kosovo, aceste organizații vor sfida ONU și, ca atare, ne vom vedea obligați să utilizăm o forță brutală, pe care o numim forță militară, pentru a ne face respectațiˮ.

Are această frază semnificația unei declarații de război adresate NATO și Uniunii Europene? Analiștii militari dau un răspuns afirmativ. Dacă este așa, ce se va întâmpla cu România, membră a NATO și a Uniunii Europene? Cu siguranță va fi nevoită să-și respecte angajamentele față de noii săi aliați. În aceste condiții, România va deveni cu certitudine, datorită poziției sale geografice, principalul teatru de război într-un asemenea conflict. Iată ce poate însemna o politică de angajament nesăbuită, exercitată de unii guvernanți iresponsabili, de dragul accederii și menținerii la putere.

Nu era mai bună oare o politică de neutralitate, care să ofere României echilibrul atât de necesar între cele două mari puteri nucleare ale lumii, Rusia și SUA? Întrebarea este cu atât mai pertinentă, cu cât se cunoșteau foarte bine intențiile expansioniste ale SUA, intenții dictate de guvernul mondial invizibil, vizând noua ordine mondială. Totodată, era cunoscută iritarea Moscovei în legătură cu apropierea NATO de granițele sale, iritare exprimată destul de dur și cu ocazia aderării României la acest pact politico-militar, dar și cu prilejul acceptării de către țara noastră a amplasării de trupe americane în zona Dobrogei, la o aruncătură de băț de teritoriile rusești.

A nu se uita, domnilor guvernanți, că actuala forță militară a Rusiei depășește, potrivit unor analiști credibili, cu mult forța militară americană, uzată în fel de fel de războaie regionale, iar ultimele descoperiri în materie de armament ale Kremlinului devansează realizările Washingtonului. Aceiași analiști relevă faptul că strategul Putin, sesizând slăbiciunea Rusiei dintr-o anumită etapă, a cedat poziția de forță și a renunțat „de bunăvoie” la zone considerate de importanță capitală pentru politica de dictat a Moscovei, lăsând SUA să preia întâietatea și să-și macine forțele materiale și fizice în războaie de uzură.

Nu trebuie să uitați, domnilor jucători de pe scena politică românească, nici China în acest algoritm al puterilor mondiale și nici faptul că același lider de excepție care este Vladimir Putin, sesizând ascensiunea fără precedent a acestei țări, a încheiat un pact secret de cooperare militară în condițiile unui conflict militar cu NATO.

Aceasta este situația operativă reală, de care nici foștii, dar nici actualii guvernanți nu au ținut cont. Acesta este efectul desființării _de facto_ a serviciilor secrete românești, prin transformarea Legii „Ticu Dumitrescuˮ în politică națională în materie de _intelligence service_ .