Monitorul Oficial·Partea II·22 noiembrie 2005
other · adoptat
Marin Diaconescu
Discurs
îRom‚nia, o ˛ar„ recunoscut„ pentru gradul ridicat de corup˛ie“
Dup„ ce am primit Raportul de ˛ar„ la 25 octombrie 2005, comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a trimis Ón data de 8 noiembrie o Scrisoare de avertizare pentru Rom‚nia, Ón care se precizeaz„ Ónc„ o dat„ nevoia de consolidare a procedurilor de control Ón punctele de trecere a frontierei ∫i de prezentare a unor dovezi clare ale luptei anticorup˛ie, precum ∫i necesitatea desf„∫ur„rii unei ac˛iuni de lupt„ Ómpotriva corup˛iei la nivel Ónalt.
Aceste avertismente au fost Ónscrise Ón toate rapoartele de ˛ar„ prezentate Rom‚niei. Motivul: neclintirea Ón luarea acelor m„suri necesare st‚rpirii fenomenului grav al corup˛iei la nivel Ónalt. Œmi permit s„ vin ∫i s„ Óntreb: cine s„ Óntreprind„ aceste m„suri? Cine este Ón m„sur„ s„ arunce primul cu piatra?
BineÓn˛eles c„ dac„ ar fi domnul pre∫edinte B„sescu aici mi-ar r„spunde, f„r„ ezitare, c„ d‚nsul. De ce? Pentru c„, dup„ cum decurg lucrurile Ón ultimul an, chiar ∫i Superman ar fi umbrit de prezen˛a domnului pre∫edinte. Cred c„ oamenii simpli din aceast„ ˛ar„ pot s„ vad„ dincolo de scena de teatru pe care joac„ domnul pre∫edinte de c‚teva luni Óncoace ∫i unde, bineÓn˛eles, are rolul principal Ón piesa cu titlul îAm prostit o ˛ar„-ntreag„, cine m„ mai poate opri acum?“
Cum este posibil ca Alian˛a P.N.L.—P.D., care st„ la baza sus˛inerii domnului B„sescu, s„ ac˛ioneze Óntr-o direc˛ie ∫i pre∫edintele Ón alta? Ei oare nu discut„ ∫i nu Óncearc„ s„ se Ón˛eleag„ cu privire la pozi˛ia pe care o adopt„ ca echip„?
Pentru a exemplifica sus˛inerile mele, doresc s„ amintesc situa˛ia petrecut„ s„pt„m‚na aceasta referitoare
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 176/22.XI.2005 la greva din Ónv„˛„m‚nt. Primul-ministru a sus˛inut c„ este imposibil s„ se acorde 5% din P.I.B. Ónv„˛„m‚ntului, datorit„ greut„˛ilor cu care s-a confruntat Rom‚nia Ón urma inunda˛iilor. Pe de alt„ parte, vine ∫i pre∫edintele Traian B„sescu ∫i sus˛ine solicitarea venit„ din partea Ónv„˛„m‚ntului, afirm‚nd c„ este normal ∫i firesc s„ li se aloce 5% din P.I.B. Œn aceast„ situa˛ie, nu mai Ón˛elegem nimic. Asta doar dac„ analiz„m Ón aparen˛„, pentru c„ la o analiz„ aprofundat„ se poate observa clar inten˛ia pre∫edintelui de a-l discredita pe premier ∫i de a-l pune Óntr-o pozi˛ie de inferioritate cu fiecare ocazie pe care o Ónt‚lne∫te. Orice ini˛iativ„ luat„ de P.N.L. ∫i considerat„ gre∫it„ de c„tre electorat este Óndreptat„ — cu ghilimele de rigoare — de c„tre P.D.
Cred c„ suntem cu to˛ii de acord c„ aceast„ situa˛ie nu mai poate continua. Electoratul a votat Alian˛a, ∫i nu partidele separate. Au prezentat o Platform„-program Ómpreun„, atunci s„ r„m‚n„ Ómpreun„ Ón luarea deciziilor ∫i tot Ómpreun„ s„ se fac„ responsabili de gre∫elile s„v‚r∫ite!
Pentru a conchide, Ómi permit s„ le dau un sfat distin∫ilor mei colegi de la putere. Nu mai pute˛i continua Ómpreun„ ∫i nu mai pute˛i face fa˛„ cerin˛elor electoratului, deoarece sunte˛i dep„∫i˛i de situa˛ie? Atunci nu v„ r„m‚ne dec‚t s„ face˛i public„ ruptura bine cunoscut„ din Alian˛„ ∫i s„ l„sa˛i locul liber celor care se pricep s„ conduc„ o ˛ar„.