Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Cristian Rizea
Discurs
„Joaca de-a educația!”
Avem un nou proiect pentru sistemul educațional. Avem o nouă lege, o nouă viziune, dar aceleași vechi probleme. Acest domeniu, deși este unul extrem de important și care ar trebui să fie tratat ca atare, a ajuns să fie subiectul unor eterne dispute și am sentimentul că tratăm sistemul educațional ca pe o redută politică, ca pe o miză, și nu ca pe un domeniu care are nevoie de schimbări pertinente.
Legea învățământului este în vigoare din anul 1998. De atunci și până în prezent a avut 104 modificări și dorința din partea tuturor celor care au deținut în acest timp funcția de ministru al educației de a o schimba. Poate că acest lucru demonstrează că ea nu este bună și că avem nevoie de schimbare, dar drumul pe care l-a ales Guvernul, unul pripit și cu slaba consultare a sindicatelor, a celor care cunosc cu adevărat problemele și lacunele sistemului, este oare cel corect?
Văd că prim-ministrul își dorește foarte tare adoptarea acestui proiect de lege. Mai mult decât atât, vrea ca ea să aibă loc în cel mai scurt timp. În timp ce Executivul lucra la o lege care nu își propune să aducă nimic bun sistemului educațional, care cuprinde niște modificări doar de dragul susținerii unei schimbări, profesorii se aflau pe stradă și protestau. Acesta este sistemul educațional din România, acestea sunt problemele sale reale, că dascălii, cei care sunt pilonii acestui sistem, sunt în stradă în loc să fie la cursuri. Domnul Funeriu nu pare deloc preocupat de această speță, educația nu se face scriind niște cuvinte pe o foaie și apoi jucându-ne de-a reformatorii sistemului.
Dacă PDL-ul vrea să își treacă în portofoliu schimbarea Legii învățământului, poate să o facă, dar cred că ar trebui să aibă în vedere faptul că prețul este unul mult prea mare. Vorbim de generații întregi care vor fi afectate de aceste schimbări. Eu îmi doresc ca ele să nu fie afectate negativ pentru că soarta țării noastre, evoluția și drumul către progres se află în strânsă legătură cu sistemul de educație.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.