„Construim o guvernare axată pe transparență, competență și cinste. Cu alt model, cu alte standarde. Fără politizare, cu profesioniști. (...) Conduita noastră trebuie să reintroducă sentimentul onoarei în politică.” Acesta este doar un scurt pasaj din Programul de guvernare pe care liderii USL l-au servit românilor în campania electorală din decembrie 2012. La alegerile parlamentare, aceste cuvinte au reprezentat o promisiune fermă, în care 54% din români au crezut. Azi, la un an de la preluarea puterii, faptic ele au rămas doar un text scris pe un flyer de campanie.
Urmărind evenimentele de pe scena politică, nu pot să nu constat decât că, în România, alianța dintre un partid de stânga și unul de dreapta a rămas o utopie. Așa-zisa uniune din interes național s-a transformat într-o luptă pentru funcții. Asistăm în aceste zile la o luptă în USL care nu are nimic de-a face cu doctrina, cu vreo promisiune neonorată, cu faptul că nu au fost create locuri de muncă, că nu s-a redus CAS, că există o fiscalitate excesivă sau că nu s-au luat măsuri de sprijinire a mediului de afaceri.
De la învestire, Guvernul Ponta a beneficiat de o majoritate covârșitoare în Parlamentul României: 70% din parlamentari au fost aleși pe listele USL. O asemenea situație excepțională i-ar fi permis Guvernului Ponta să transforme în realitate toate proiectele anunțate din campania electorală (și chiar mai mult) sau cel puțin să le demareze. În realitate însă acest an de guvernare „majoritară” se traduce prin haos, abuzuri și orgolii, prin frecventa asumare a unor legi neconstituționale, printr-o conducere prin ordonanțe de urgență de prisos (aproximativ 110 OUG-uri), printr-o exercitare a sarcinii de prim-ministru de la pupitrele televiziunilor, prin încălcarea promisiunilor electorale, prin lipsa unei strategii economice, prin dezinformare, atacuri la instituțiile statului și, nu în ultimul rând, prin transformarea Parlamentului într-o anexă inertă a sa.
La finele anului 2013, Victor Ponta vorbea despre creștere economică, despre atragerea mai multor bani pentru România din fonduri europene, despre sprijin pentru educație și cercetare, reforme în sănătate și alte zeci de proiecte încheiate, în timp ce partenerul său de coaliție – Crin Antonescu – îi lăuda „performanța guvernamentală” în această perioadă dificilă. Azi, cei doi lideri comunică doar prin intermediul mass-media, iar ministere-cheie în funcționarea statului au fost lăsate în degringoladă. Este o luptă care mocnește încă de la câștigarea alegerilor, atingând în aceste zile apogeul. În câteva cuvinte, am avut și continuăm să avem de-a face cu o joacă de-a guvernarea, iar totul se reduce la un singur cuvânt: demagogie.
Pentru români însă acest lucru se traduce în eșecuri majore în economie și în managementul privat, două luni de proteste continue împotriva abuzurilor și contradicțiilor din Guvern (cazurile RMGC și Chevron), lipsă evidentă a unei strategii economice, evaziune fiscală și economie subterană ridicate, atacuri la instituțiile statului, investiții străine în scădere. Iar în viața cotidiană a românilor, ea a dus la taxe și
impozite mai mari, alimente mai scumpe, gaze și căldură la prețuri ridicate, infrastructură doar pe hârtie.
Un exemplu elocvent de pură demagogie îl reprezintă bilanțul Guvernului Ponta pe anul 2013, publicat pe site-ul oficial al coaliției, unde sunt enumerate 12 „reușite fabuloase”, unele încă în stadiul de proiect/promisiune. Însă realitatea arată mai mult de 12 nereușite și un eșec pe linie în toate domeniile.
În realitate, în agricultură lucrurile nu s-au schimbat deloc anul trecut, investițiile statului au fost cel mult minime, iar Guvernul nu a implementat niciun proiect de relansare sau de încurajare a micilor producători. De fapt, nici nu a adus în discuție vreunul, curioasa creștere a producției datorându-se condițiilor meteorologice favorabile. Pe românește, vremea a ținut cu noi. Performanțele economice ale Guvernului Ponta au fost sub nivelul anului 2012: privatizarea CFR Marfă, anunțată cu surle și trâmbițe, s-a încheiat cu un eșec; încercarea de vânzare a Cupru Min a eșuat și ea; încercarea de privatizare a combinatului Oltchim s-a transformat într-un circ și s-a încheiat cu un previzibil eșec; memorandumul dintre Guvern și The Rompetrol Group, inițiat de Ponta, a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională; proiectul „CEO privat la stat” s-a finalizat tot cu un eșec, clientela politică având câștig de cauză. Nu pot să nu remarc în „oda reușitelor” Guvernului Ponta în domeniul economiei lipsa preocupării pentru mediul de afaceri, lipsa măsurilor de încurajare și susținere a IMM-urilor, principalii piloni capabili să genereze creștere economică durabilă.
În ceea ce privește mult râvnitele fonduri europene nerambursabile, România a ratat startul. Ministerul asumat de Eugen Teodorovici nu a fost capabil să prezinte, nici până în acest moment, un draft de Acord de parteneriat pentru exercițiul financiar 2014–2020 care să prezinte în mod convingător viziunea României în ceea ce privește obiectivele și alocarea finanțărilor, în care să se regăsească o identificare clară a nevoilor și priorităților de finanțare și o orientare strategică în abordarea obiectivelor.
Printre laudele pe care și le aduce singur Guvernul Ponta se numără și „2013 – un an de sprijin pentru educație”. Mă întreb: în ce fel? În momentul de față, în educația românească predomină lipsurile. În continuare există sute de școli nereabilitate, fără încălzire, fără grupuri sanitare adecvate, fără apă potabilă, fără personal instruit, școli cu mobilier vechi, în care elevii învață după manuale în stare deplorabilă. A devenit deja o obișnuință ca la fiecare proiect al bugetului de stat cel al educației să se numere printre cele mai mici, iar salariile profesorilor să rămână stânjenitor de mici. Tot o obișnuință au devenit și rapoartele despre „exodul creierelor” din România și indiferența cu care demnitarii privesc această pierdere.
Pe lista reușitelor, în viziunea Guvernului Ponta, a fost trecută și sănătatea. Ce spune realitatea? Sănătatea rămâne un domeniu subfinanțat. Am fost și suntem și în prezent țara din UE în care mor cei mai mulți copii sub un an, țara cu cele mai puține aparate medicale avansate, țara pe care doctorii o părăsesc după încheierea studiilor, o țară în care infecțiile sunt mai prezente în spitale decât materialele sanitare, țara care-și forțează cadrele medicale fie să moară de foame, fie să ia bani de la pacienți, o țară cu spitale pasate în grija autorităților locale și ulterior abandonate, iar lista poate continua.
În același stil, Guvernul Ponta a trecut în dreptul reușitelor și proiecte precum descentralizarea, care între timp a fost declarată neconstituțională, întărirea luptei anticorupție,
probabil prin tentativa de trecere prin Parlament a proiectului privind amnistierea, succese pe plan extern – Spațiul Schengen este încă închis pentru România etc.
Este absurd să afirmăm că în anul 2013 nu au existat și progrese, însă acestea au fost umbrite de haosul generat de un cabinet executiv și de o coaliție care se joacă de-a guvernarea. Interesele proprii, orgoliile, jocurile politice, continua luptă cu Traian Băsescu, incoerența proiectelor și strategiilor și-au pus deja amprenta asupra României, cu consecințe pe termen lung. Guvernul Ponta a început anul 2014 cu multe probleme, dar și cu o lipsă de capital de imagine. Deciziile politice abuzive de la finele lui 2013 au atras critici atât în rândul societății civile și academice, cât și în cel al reprezentanților țărilor membre UE, iar în sondaje PSD nu a mai crescut de mult. Fac referire la capitalul de imagine deoarece 2014 este, în primul rând, an electoral, iar atenția Guvernului se va îndrepta către europarlamentare și, mai ales, către alegerile prezidențiale. Este deja o certitudine că prioritatea Guvernului Ponta în 2014 va fi reprezentată de alegeri și câștigarea lor, iar România reală, cu impozite și taxe tot mai mari, pândită la orice pas de creșterea șomajului, va merge mai departe din inerție.
„Guvernul Ponta ignoră drepturile cetățenilor români aflați peste hotare”
Potrivit cifrelor oferite de Eurostat, aproximativ 2,2 milioane de români sunt plecați peste hotare. Cifrele neoficiale spun că în România sunt peste 350 de mii de copii cu cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Mulți dintre acești părinți, care au ales calea migrației pentru a oferi un trai mai bun copiilor lor, au o temere în a-și lua micuții în țările-gazdă, temere legată de imposibilitatea acestora de a se integra într-un sistem străin, în special cel educațional, iar aici mă refer, în primul rând, la copiii aflați la o vârstă fragedă, ei regăsindu-se în situația de a fi lăsați în România, fie în grija rudelor, fie în cea a statului.
Pentru mine, în calitate de deputat aflat în serviciul poporului, așa cum prevede însăși Constituția, aceste cifre reprezintă o îngrijorare. Însă pentru guvernanți sunt doar niște statistici pe care aleg să le ignore. Soluții există și sunt prevăzute chiar și în legislația actuală. Dar este mai ușor să te prefaci că nu vezi, să spui că nu se poate, într-o țară în care nimeni nu răspunde în cazul în care nu se aplică niște prevederi legale și mai ales dacă vorbim de unele permisive, și nu imperative.
Aș vrea să vă aduc în atenție art. 11 alin. (2) din Legea educației naționale, care spune că: „Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unități de învățământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice și instituțiile culturale ale României în străinătate, poate susține lectorate în universități din străinătate, precum și cursuri de limbă, cultură și civilizație românească.”
Astfel, Ministerul Educației Naționale poate organiza unități de învățământ – precum grădinițe, școli, licee – în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, care dispune de spații în ambasade sau consulate. Necesitatea există, dar personal nu am auzit ca acest lucru să se întâmple. Ar fi și dificil de realizat în contextul actual, atâta timp cât aceeași lege spune că respectivele unități de învățământ ar urma să fie organizate de Institutul Limbii Române, care nu are în atribuții decât promovarea cunoașterii limbii române prin
intermediul unor cursuri de limbă, cultură și civilizație românească și al unor lectorate, și nu unități de învățământ. De asemenea, ele nu ar putea fi organizate în orice stat în care ar exista spații disponibile la ambasade sau consulate, ci doar în acelea cu care statul român are încheiate protocoale.
Legea este perfectibilă, lipsește însă interesul guvernanților. Totuși, 42 de parlamentari de la toate partidele politice au semnat o propunere legislativă ce vine să amendeze actuala prevedere, astfel încât aceasta să devină aplicabilă și să fie și implementată.
Și, dacă la nivel de instituții există o lipsă de interes, chiar și atunci când se găsește o voință politică în Parlament pentru rezolvarea unor probleme precum cea menționată în această declarație, reprezentanții actualului Guvern nu sunt dispuși să pună umărul în amendarea legislației în vigoare, pentru a o face aplicabilă în interesul celor care le-au acordat votul, chiar dacă vorbim de cetățeni care au ales să se stabilească în afara granițelor. Reprezentanții Guvernului Ponta continuă practicile cu care ne-au obișnuit, acelea de a aviza negativ toate propunerile venite de la parlamentari și de a guverna prin ordonanțe, transformând Parlamentul într-o mașinărie de votat inițiativele miniștrilor. Fie că vorbim despre incompetență sau lipsă de interes, întrebarea este cine răspunde pentru faptul că milioane de români plătitori de taxe și impozite nu beneficiază de sprijinul datorat de statul român, de faptul că reprezentanții instituțiilor nu se achită de obligațiile care le revin și pentru care au fost învestiți într-o funcție sau alta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Ovidiu Ioan Dumitru · 25 februarie 2014 · monitorul.ai