Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2012
Informare · Trimis la votul final
Daniel Buda
Informare privind activarea domnului deputat Gheorghe Hogea în cadrul Grupului parlamentar al PNL 30
Discurs
„Jocul electoral al celor de la USL”
Nu voi încerca să fac o pledoarie despre incoerența și inconsecvența politică a colegilor din actuala opoziție pentru simplu motiv că sunt unanim acceptate în politică. Se pare că, în opinia lor, poți să spui și să faci ce dorești și cu atât mai mult poți să îți permiți luxul să nu muncești, dar să ai pretenții să îți încasezi leafa. Însă, ceea ce mi se pare paradoxal este că am constatat că, esențialmente, în opinia unor politicieni din actuala opoziție această abordare ar fi o chestiune de domeniul normalității.
Cu toate acestea, nu pot să nu susțin faptul că, totuși, în politică mai este loc de principii, este loc de consecvență și, sigur, de respectarea cuvântului dat și de demnitate. Din nefericire însă pentru colegii din opoziție, mai ales pentru cei cărora le acordasem un mare credit că au înțeles nevoia de reformare a clasei politice, nevoia de o nouă abordare modernă, europeană, toate aceste principii sunt în fapt doar vorbe goale, mijlocul cel mai la îndemână de a câștiga capital electoral prin minciuni și demagogie.
Spun acest lucru deoarece asistăm de câteva săptămâni bune la tot felul de declarații ilare din partea liderului USL Victor Ponta, prin care ne anunța că se vor întoarce la muncă, că au decis să își respecte electoratul și angajamentele luate. Însă nu au evitat să menționeze că, realmente, se vor întoarce la muncă nu pentru cetățenii care i-au votat, ci datorită acestui nou context politic format, respectiv că dețin majoritatea în Senat. La acest anunț, m-am întrebat, desigur, retoric, oare ce ar trebui să facem noi, cei care am asigurat funcționalitatea instituțiilor statului? Deoarece această abordare a liderului USL mă determină să cred că într-adevăr nu cunoaște ce înseamnă de fapt democrația, ce înseamnă un regim politic cu principiile și valorile democratice: separarea puterilor în stat, pluralismul politic, constituționalitatea legilor, proprietatea, cu atât mai puțin implicarea cetățenilor la conducerea statului prin reprezentanții săi aleși.
Acest lider Victor Ponta, care s-a dorit a fi garantul reformării și modernizării Partidului Socialist, încerca din răsputeri să ne convingă în cadrul dezbaterilor televizate că a venit momentul să își asume răspunderea în fața cetățenilor, că nu mai poate să accepte ca cei de la putere să asigure buna funcționare a procesului legislativ. Poate că gestul președintelui USL Ponta ar fi fost lăudabil dacă ar fi fost președintele unei companii private, nu ales al cetățenilor,
nu reprezentantul lor în Parlamentul României, care l-au votat pentru a le susține proiectele legislative, și nu să transforme instituția Parlamentului în locul de unde își poate ridica salariul și toate beneficiile aferente statutului de ales.
Această manieră de a se raporta la problemele reale ale acestei țări prin condiționări de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu nu reprezintă nimic altceva decât imaturitate și iresponsabilitate politică, fără a mai vorbi despre faptul că denotă indiferență și sfidare față de problemele reale ale alegătorilor. Pe de altă parte, Victor Ponta a intrat într-un joc politic necunoscut de el, pe care cu siguranță nu știe cum să îl gestioneze, pentru că altfel nu pot să îmi explic această inconsecvență și nepăsare față de instituțiile statului de drept, USL contribuind în mod conștient la un blocaj instituțional cu grave repercusiuni asupra imaginii României la nivel european și internațional.