Alina Ștefania Gorghiu

„Justiția militară și efectele ei”

Se întâmplă în România anului 2012–2013, când un tânăr manifestant în Piața Universității este rănit de Jandarmerie, este bătut ulterior rănirii, este plimbat prin tribunale civile și militare și, la un moment dat, riscă el însuși închisoarea pentru „distrugere”.

Este, pe scurt, povestea lui Ionuț Șandru, protestatar în Piață în iarna lui 2012, care a fost împușcat în picior cu un trasor cu gaz lacrimogen și care nu a beneficiat imediat de îngrijiri medicale. Din contră, a fost târât de jandarmi și lovit cu piciorul (fapt prezentat de televiziuni în jurnalele de știri). Toate acestea sunt povestite pe larg în dosarul deschis la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, plimbat apoi la Parchetul Curții Militare de Apel, la Judecătoria Sectorului 3 și iar la Parchetul Tribunalului Militar.

În tot acest timp, cauza a luat forma unei acuzații de distrugere împotriva reclamantului, reproșându-i-se faptul că a rupt gardurile de protecție și a format baricade. Ancheta a dovedit că nu a fost așa și s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Și, repet, nu s-a cercetat cu adevărat nicio clipă cauza adevărată – lovirea, rănirea și punerea în pericol a vieții unui cetățean care și-a exercitat liber dreptul la protest. Mai mult, i s-a respins cererea de expertiză balistică a ghetei perforate de proiectil, care ar fi ajutat ancheta, dar și reexaminarea medicală.

Cum lucrurile par să nu se dorească rezolvate și ancheta stagnează, am considerat necesar să prezint acest caz pentru a nu crea un precedent cu adevărat periculos – acela care poate induce frica în populație, frica de faptul că protestul în România este pedepsit cu ignoranța și nerespectarea legii de către autoritățile care ar trebui să o aplice.

În același timp, am încredere că ancheta va continua normal de acum înainte, pentru a nu periclita reputația justiției militare și a nu aduce atingere unui sector respectat al statului român – Jandarmeria. Mai mult decât atât, avem iarăși în prim-plan subiectul justiție, indiferent de natura sa, și ultimul lucru pe care ni-l dorim, ca țară, este încurajarea suspiciunii că poți avea dreptate, dar că justiția nu te poate ajuta cu nimic.