Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2018
Consultare europeană · respins
Vasile Gudu
Discurs
„Justiția – victimă sigură în mâinile lui PSDragnea”
Programul de guvernare PSDragnea are un singur obiectiv: schimbarea legilor justiției în funcție de interesele liderilor d’ALDE–PSD.
Fie că vorbim de faimoasa Ordonanță nr. 13 ori de modificările operate la nivel parlamentar asupra Codului penal și a Codului de procedură penală, de recenta OUG nr. 92/2018 sau de procedurile de schimbare a procurorului general sau a procurorului-șef al DNA, toate aceste acțiuni plasează România în cercul restrâns al statelor membre care provoacă îngrijorarea liderilor europeni. Pe cale de consecință, decizia Parlamentului European de a iniția și de a vota o moțiune privind respectarea statului de drept îndreptată împotriva României devine pe deplin întemeiată și justificată. În ciuda discursului exemplar al președintelui Klaus Iohannis, un eventual vot de blam dat României în cadrul plenului Parlamentului European din 14 noiembrie ar consemna primul incident de o astfel de magnitudine la adresa unui stat membru, cu atât mai mult cu cât acesta urmează a fi în prim-planul decizional european.
În aproximativ două luni, țara noastră va prelua președinția rotativă a Consiliului, fapt ce conferă României privilegiul de a impune pe agenda publică europeană teme de interes, precum aderarea la spațiul Schengen. Din nefericire, persoanele obediente și fidele președintelui PSD, Liviu Dragnea, ignoră avertismentele venite din partea liderilor europeni sau din partea înalților oficiali, precum Corina Crețu sau Frans Timmermans.
Singurele acțiuni palpabile ale ministrului justiției, Tudorel Toader, sunt cele îndreptate împotriva actului de justiție, și nicidecum spre îndreptarea punctelor slabe și îmbunătățirea imaginii României în fața partenerilor europeni.
În fața acestui afront, Partidul Național Liberal nu va înceta să fie garantul respectării statului de drept. Partidul Național Liberal nu va înceta să își sporească eforturile îndreptate spre schimbarea acestui Guvern ineficient și incapabil să răspundă nevoilor cetățenilor, ale economiei și ale cerințelor ce derivă din statutul de stat membru al Uniunii Europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.